Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali vrea înapoi banii pe Mihai Costea

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 · ·

Latifundiarul i-a dat termen până marţi lui Adrian Mititelu să-i restituie cele 1,4 milioane de euro, susţinând că l-a legitimat pe atacantul oltean din postura de jucător liber de contract.

Aflat în război deschis cu Victor Piţurcă, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, Adrian Mititelu a primit zilele trecute o lovitură grea şi din partea lui Gigi Becali, cel cu care era în relaţii foarte bune până în vara acestui an.

Latifundiarul din Pipera susţine că l-a legitimat pe Mihai Costea din postura de jucător liber de contract, după dezafilierea Ştiinţei, astfel că suma de transfer pe care a plătit-o în primăvară, de 1,4 milioane de euro, nu mai are nicio justificare. Becali i-a cerut lui Mititelu, prin intermediul preşedintelui Consiliului de Administraţie al Stelei, Valeriu Argăseală, să-i restituie banii până marţi, în caz contrar urmând a-l acţiona în instanţă.

„Mihai Costea a fost legitimat la Steaua din postura de liber de contract şi nu ca urmare a dobândirii de către Steaua a drepturilor federative prin acordul de transfer înregistrat la LPF. În aceste condiţii, apreciem că suma achitată către clubul dumneavoastră, de 5.627.864 de lei, apare ca nefiind datorată, sens în care vă rugăm să ne returnaţi această sumă", se arată în notificarea trimisă oltenilor.

Adrian Mititelu nici nu vrea să audă însă de aşa ceva şi a anunţat că va merge la proces cu Steaua. „Asta e! O să fie un proces de lungă durată. Dacă stau bine şi mă gândesc, am pierdut şi eu 40% dintr-un viitor transfer al lui Costea. Pentru faptul că am ajuns la acest scandal cu Steaua, o să chem LPF şi FRF în judecată, în semn de garanţie", a replicat patronul Universităţii Craiova.

3 goluri a marcat Mihai Costea pentru Steaua în Liga I în acest sezon.

„Mă rog la Dumnezeu să rămân până în iarnă"

Antrenorul Stelei speră ca Divinitatea să-l ajute să reziste măcar trei lun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°