Revista revistelor pe scurt
De citit neapărat ancheta din 22 consacrată necesităţii de a se studia în şcoală literatura universală („Aproape mi-e jenă că trebuie să pledez în favoarea ei, scrie Andrei Cornea, moderatorul dezbaterii. Dacă ar fi după mine, eu nu aş argumenta deloc. Aş spune că e evident că literatura universală trebuie să existe în învăţământul preuniversitar.”); lungul şi interesantul studiu din Observator cultural, 29 sept.-5 oct., „Un dosar redeschis: Mioriţa” de Alexandru Bulandra; în Dilema veche din aceeaşi săptămână, articolul lui Andrei Pleşu despre „Nostalgicii vechi şi noi” şi articolul lui Radu Cosaşu „Iar începem?”
Definiţia poetului bun
În numărul din octombrie al DILEMATECII, Robert Şerban îi acordă un interviu spinţar şi totodată profund lui Marius Chivu, dovadă răspunsurile inspirate care îi vin în minte. Dar cel mai mult Cronicarului i-a plăcut definiţia pe care o dă poetului bun: „Un poet bun te trage în lumea lui, pe care fie o recunoşti ca fiind şi a ta, fie o priveşti ca pe ceva cu totul nou, cu mirare şi interes. Dar cred că orice poet bun are puterea să-şi emoţioneze cititorul, să îi ridice pulsul, să îl facă să-şi ţină, măcar pentru patru secunde, respiraţia, să-i coboare creierul în inimă. Un poet bun e cel care îţi hrăneşte eul cu ceea ce scrie. […] Nenorocirea cea mare care se poate abate asupra unui poet e să vrea să scrie, dar să nu o poate face. Să constate că tot ceea ce pune pe hîrtie sunt nişte banalităţi, nişte fleacuri, nişte zemuri. E mai rău decît să te repeţi, pentru că şi dacă te autopastişezi, nu o faci ad litteram, ci în trena a ceea ce ai scris.” Dar nici atunci nu-i bine, de aceea vine o vreme cînd armele trebuie atîrnate în cui, cu gîndul împăcat. Altfel, cea mai mare nenorocire e să vrei să scrii şi chiar să o poţi face, dar repetînd întruna acelaşi refren. @N_P
