Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinaţie de week-end la herghelia din Cislău. Vezi cum poţi ajunge la singura fermă din ţară unde mai există campioni din rasa pur sânge englez

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 ·

Turiştii care vizitează Buzăul şi vor să descopere locul unde s-a născut o legendă a cailor campioni de curse din România, pot alege o destinaţie aflată la nici 50 de kilometri de oraşul reşedinţă de judeţ. Pe langa aerul curat şi frumuseţea zonei, comuna Cislău este renumită şi pentru singura fermă din România în care se cresc caii de rasă pur sânge englez .

Herghelia din Buzău a rămas singura din țară care încă mai creşte acest cal de talie mare, destinat concursurilor de călărie, galop și cursă cu obstacole.

Caii de curse de aici sunt vestiţi în toată lumea datorită performanţelor foarte bune obţinute în cadrul diverselor competiţii organizate în străinătate în anii 70 şi 80.

Deşi încă de la Revoluție nu prea mai există jochei profesioniști, la Cislău caii sunt struniţi şi antrenaţi chiar de către localnicii care lucrează la fermă.

Tot ei le pot arăta turiştilor exemplarele valoroase iar cei care sunt mai curajoşi pot face o plimbare în şa, în compania exemplarelor blânde, care nu le dau bătăi de cap instructorilor.

Vizitatorii care vor să vadă perfomanţele realizate de-a lungul timpului de exemplarele născute aici, pot vizita sala de trofee, unde se află cupe şi diferite distincţii primate la întrecerile interne şi internaţionale.

Cei care se îndrăgostesc de aceste animale şi doresc să aibă cai de rasă în gospodării, au ocazia chiar să şi-i cumpere în urma unor licitaţii pe care le organizează Direcţia Silvică din Buzău. “În urma unor licitaţii şi clasificări, în fiecare primăvară şi toamnă avem o cotă de cabaline la vânzare, unele pentru munci altele pentru expoziţii” ne-a declarat şeful Direcţiei Silvice Buzău, inginer Aurel Stănciuc,

Momentul este unul favorabil pentru cumpărători deoarece, din cauza crizei economice, hergheliile au scăzut mult preţul de vânzare al cabalinelor, pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 38 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum 2 ore
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 36 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°