Ionuţ Tănăsoaia va fi cercetat în continuare în arest preventiv în cazul morţii baschetbalistului Chauncey Hardy, Curtea de Apel Bucureşti respingând, vineri, recursul acestuia.
Ionuţ Adrian Tănăsoaia a fost arestat preventiv luni, pentru 29 de zile, decizia Tribunalului Giurgiu fiind contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti care a judecat vineri recursul lui Ionuţ Tănăsoaia a decis definitiv ca acesta să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv pentru lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Avocaţii lui Tănăsoaia pot introduce la Tribunalul Giurgiu cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
Avocatul lui Ionuţ Tănăsoaia a susţinut, vineri, în faţa instanţei că există dubii cu privire la vina clientului său, după ce Parchetul a anunţat că se fac cercetări pentru ucidere din culpă faţă de personalul medical de la Giurgiu în cazul Chauncey Hardy.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu audiază 60 de persoane care, potrivit fotografiilor, s-ar fi aflat în clubul din Giurgiu în noaptea în care Ionuţ Adrian Tănăsoaia l-a lovit pe baschetbalistul american Chauncey Hardy, care ulterior a murit.
Fiul cel mare al lui Octavian Grecu, zis "Butoane", şi fiica şefului Poliţiei Rutiere Giurgiu, comisar Mihai Tache, s-au aflat printre cele 60 de persoane care au fost audiate.
Într-un comunicat de vineri, procurorii precizează că de cazul Tănăsoaia - Hardy se ocupă doi procurori, care audiază câte zece persoane zilnic. În paralel, procurorii continuă cercetarea şi administrarea probatoriului.
"În cadrul cercetărilor a fost ridicat şi sistemul de supraveghere video amplasat în incinta unei benzinării, ce va fi supus constatării tehnico-ştiinţifice de specialitate. Raport