Plecarea intempestiva a concernului Nokia lasa Romania fara cateva mii de locuri de munca si fara 1% din Produsul Intern Brut.
Totodata, evenimentul repune in discutie nu doar relatia nabadaioasa a Romaniei cu investitorii straini (despre care am scris in numarul trecut al revistei), ci si pe aceea cu investitorii autohtoni. Caci daca venirea Nokia la Cluj, la fel ca si a altor investitori internationali de talia Renault sau Ford - a fost transformata intr-un extatic eveniment politico-mediatic de autoritatile locale si nationale ale momentului, nimeni nu isi aminteste ca vreun investitor roman serios - si avem cativa, Slava Domnului! - sa se fi bucurat de o atentie similara. De tratamente preferentiale, ca facilitarea infrastructurii sau anumite ajutoare de stat, nici nu se pune problema!
In loc sa-i fie aliat, politicianul roman a fost, in fapt, cel mai mare dusman al investitorului autohton in anii de dupa Revolutie. Mai intai i-a privat pe posibilii afaceristi cinstiti de o concurenta reala, in lupta pentru preluarea activelor vechilor intreprinderi comuniste sau pentru castigarea controlului asupra firmelor si regiilor competitive. In locul liberalizarii pietei, autoritatile au preferat sa-si favorizeze acolitii, multi dintre acestia persoane importante in defunctele structuri comuniste - administrative, economice sau in serviciile de informatii. Apoi, investitorul roman a fost, efectiv, haituit in hatisul birocratic. Puse cap la cap, zilele pierdute la cozi interminabile, lunile trecute fara primirea avizelor necesare dezvoltarii unor proiecte urgente si anii pierduti prin instante, in cautarea unei dreptati iluzorii, fac cat jumatate de tranzitie. Exasperati de climatul total impropriu afacerilor, investitorii romani nu au avut, ani de zile, decat o singura alternativa pusa la dispozitie de statul de drept din Romania: spaga.
Mai apoi, pe
