„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul românesc. Astăzi este rândul lui Angelo Niculescu, selecţionerul care a calificat echipa naţională la Campionatul Mondial din 1970, după 32 de ani de absenţă.
Angelo Niculescu, sau „Dom' Profesor", aşa cum i se spune de obicei, este mândru de faptul că s-a născut în Cetatea Banilor. „Craiovenii sunt regii Olteniei", obişnuieşte să spună bătrânul antrenor. A avut de mic chemare pentru fotbal, mai ales că fratele său, Jean, era jucător de bază în echipa fanion a oraşului.
„La 14 ani m-a dus la fotbal fratele meu, care era vedeta oraşului, la Rovine Griviţa. Antrenor era unul Ale Popescu, fost jucător la Unirea Tricolor... Am debutat doi ani mai târziu ca mijlocaş, în Divizia B. În 1939, când a început războiul, m-au luat în armată. Am avut însă noroc cu fotbalul, pentru ca am fost detaşat la Craiova, într-o funcţie administrativă, ca să pot juca în continuare. Am făcut-o la FC Craiova, echipa unui bogătaş celebru, Puiu Pleşa. Eram cei mai buni, în 1943 am şi câştigat campionatul de război", a povestit Niculescu, care n-a apucat să îmbrace niciodată tricoul primei reprezentative din postura de fotbalist.
„Nu am jucat în naţională pentru că apogeul meu ca fotbalist a coincis cu perioada belică. După război m-am transferat în Bucureşti, la Carmen, în 1947 am ajuns la Ciocanul, iar în 1948, când echipa a fuzionat cu Dinamo, am fost păstrat în lotul alb-roşiilor, unde am rămas până la finalul carierei", a rememorat Angelo Niculescu. Puţini ştiu astăzi că venerabilul tehnician, care a împlinit de curând 90 de ani, era poreclit „Topi" pe vremea când era încă jucător activ.
A calificat naţionala la un CM după 32 de ani
La 30 de ani a făcut primii paşi în meseria de antrenor, la juniorii lui Dinamo, iar după trei ani a fost promovat ca antrenor la ech
