Cum se face că, în ultimele decenii, în paralel cu o Românie ce a trecut prin tot felul de peripeţii (schimbare majoră de regim, tranziţie complicată, paşi înainte şi înapoi), echipa feminină de gimnastică şi-a menţinut în general performanţele la un nivel ridicat şi destul de constant? Din paralela asta inegală rezultă că gimnastica noastră e sol ferm sau e un fel de bîrnă cu echilibristică?
Regula celor 10.000 de ore există în orice profesie. Ea presupune că, pentru a atinge un nivel performant în meseria ta, ai nevoie de aproximativ 10.000 de ore de muncă, atenţie şi implicare susţinută. Jurnalistul Malcolm Gladwell, cel care a vorbit primul despre regulă, mărturiseşte că, pentru el, cele 10.000 de ore s-au scurs în 10 ani de viaţă. Puteţi face calculul, e o estimare corectă. Chiar, faceţi calculul, vă rog, e interesant!
DE ACELASI AUTOR Ce vă doresc pentru 2013 Tarife diferite În derivă Lucescu în paltonDar nu toate meseriile au acest timp la dispoziţie. În majoritatea sporturilor, ciclul de viaţă al performanţei este mai mic. Gimnastica este exemplul clasic al arderii etapelor naturale. Fetele şi băieţii se apucă serios de gimnastică la 10-12 ani şi deja la 16-17 ar trebui să fie în vîrf, pentru că se adună un stres al organismului care, inevitabil, le coboară capacitatea. Şi atunci totul se accelerează cu o intensitate a muncii care, fiind vorba de copii, nu face parte din cultura multor ţări. Acesta este şi motivul pentru care gimnastica mondială arată ca un dominion al aceloraşi steaguri. România, China, Rusia, mai nou Ucraina, şi, cînd şi cînd, Statele Unite.
Dar mai dospeşte ceva pitit în întrebarea Dilemei vechi. În sport e ca în educaţie. Ca să-ţi explici o tendinţă, uită-te înapoi cu 10-15 sau chiar cu 20 de ani! Atunci s-au construit performanţele de azi. La începutul anilor ’90 existau încă antrenori respectaţi în societate, nu do
