Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce nu iti vor spune niciodata companiile aeriene

Publicat in Ziare.com, vineri 14 octombrie 2011 ·

Atunci cand te afli in avion exista o multime de lucruri de care te temi, de reguli care nu iti convin, dar trebuie sa le respecti pentru ca, spun companiile areriene, ele te protejeaza si te ajuta sa zbori in siguranta.

Iata, insa, ce poate nu stiai si nici companiile aeriene nu sunt foarte dornice sa-ti spuna, potrivitAway.com :

Chiar si pilotii trebuie sa mearga la baie: oricine a stat in avion aproape de cabina pilotilor a observat ca si acestia iau din cand in cand pauze pentru a merge la baie. In acele momente, insotitorii de zbor sunt anuntati astfel incat sa vina si sa creeze o bariera intre cabina de pilotaj si restul avionului si sa elibereze zona dintre aceasta si baie, intrucat nu exista o toaleta doar pentru piloti.

Exista si locuri bune in avion, daca stii sa le ceri: daca ai rau de inaltime, miscare si orice altceva este legat de avion, trebuie sa stii ca exista asemenea "locuri bune", care mai pot ameliora aceste neplaceri. Acestea se afla la jumatatea aparatului, in zona aripilor. Cand avionul se ridica sau coboara, partile din fata si din spate vor crea cel mai mult balans, pe cand cele de la mijloc vor sta cat mai nemiscate cu putinta.

Problema cu electronicele: nimic nu a fost dovedit in acest sens, dar se crede ca electronicele pot interfera cu instrumentele de zbor. Cele mai periculoase sunt cele care emit semnal, precum telefoanele mobile sau modemurile de Internet. Totusi, noile avioane sunt dotate cu aparate speciale care le protejeaza de aceste unde straine, asa ca in viitor vei avea voie cu electronice pe care acum nici nu visezi ca le-ai putea folosi in timpul zborului.

Se mai infiripa si idile in timpul zborului: din cauza ca pilotii si insotitoarele de zbor petrec foarte mult timp in aer si in acelasi hotel, este imposibil sa nu mai apara si idile. Exista chiar sotii de piloti nemul

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 44 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°