Epidemia de rujeolă (pojar) care loveşte Franţa nu creează probleme doar autorităţilor sanitare franceze. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că mai mult de jumătate dintre cazurile de rujeolă înregistrate în 2011 în 40 din 53 de ţări ale zonei Europa sunt în Franţa şi că epidemia de rujeolă se întinde şi în alte regiuni geografice. În total, în 40 de ţări ale regiunii OMS Europa au fost confirmate 26.025 de cazuri de rujeolă. Majoritatea, respectiv peste 14.500, au fost raportate de Franţa. Şi la capitolul decese tot Franţa excelează: din totalul de 11 decese, 6 au fost în Franţa, câte unul în Germania, Kirghizstan, România, Macedonia şi Marea Britanie. Potrivit OMS, suşa predominantă este tipul D4, respectiv cea care a fost la originea precedentei epidemii europene de rujeolă.
Epidemia de rujeolă înregistrată în Franţa încă din anul 2008 s-a intensificat în mod alarmant în ultimele luni, anunţă Institutul de Supraveghere Sanitară (InVS). Din anul 2008, din cele peste 14.500 de cazuri de rujeolă depistate, 3.000 au fost izolate doar într-o singură lună, respectiv în martie 2011.
Potrivit Buletinului InfoVac, din 26 aprilie, aceste cifre ar trebui multiplicate cu 2 chiar cu 3 pentru a avea situaţia reală asupra rujeolei. De altfel, specialiştii susţin că boala este subevaluată. InVS avertizează că creşterea considerabilă a numărului de cazuri de rujeolă începând cu octombrie anul trecut corespunde cu cel de-al treilea val al epidemiei de rujeolă prelungit şi în 2011. De asemenea, InVS semnalează creşterea numărului complicaţiilor. Rujeola este o boală potenţial gravă, cea mai frecventă dintre bolile copilăriei. Este o infecţie respiratorie, extrem de contagioasă, provocată de un virus. Declanşarea bolii determină o erupţie cutanată răspândită pe tot corpul şi simptome asemănătoare gripei, inclusiv febră mare, tuse, secreţii nazale şi ocu