Liga a II-a
UTA Arad – Gaz Metan Severin
Stadion „Francisc Neumann“, astăzi, ora 18.00.
Formații probabile:
UTA: Smaranda - Bălan, Pocuca, Varga, Siminic - Chindriş, Ignea - Hidişan, Ali Tolmbaye, Purece – Drăghici. Antrenor: Roland Nagy.
Severin: Ștețca – Vigariu, Bălău, Vârtic, Crușoveanu – Neacșa, Olah, Mitic, Șaim – Boroiban, Coțan. Antrenor: Cosmin Bodea.
Vor arbitra: O. Dumitrică – F. Tunyogi, Ov. Timar.
După aproape două săptămâni de pregătiri, Gaz Metan Severin revine în forță în campionat, programul competițional fiind de calvar. Astăzi, de la ora 18.00, Alin Vigariu și colegii săi vor juca, în deplasare, cu UTA, la Arad, întrucât „Bătrâna Doamnă“ a scăpat de o suspendare a terenului propriu după incidentele de la meciul cu FC Timișoara, din etapa a 6-a. Jucând astăzi și nu mâine, cum ar fi trebuit, găzarii au câștigat o zi pentru pregătirea meciului cu Gloria Bistrița, „restanța“ din etapa a 8-a urmând să se dispute marți, de la ora 16.30 (Digi Sport), și nu de la ora 11.00, cum era prevăzută inițial. După aceste două partide extrem de dificile, atât din punct de vedere al valorii adversarilor, cât și al distanțelor străbătute, trupa lui Cosmin Bodea va reveni acasă pentru o scurtă perioadă, urmând să o întâlnească pe „Municipal“ pe FC Maramureș (sâmbătă, 22 octombrie). Nu vor avea timp să respire nici după această confruntare. Găzarii vor urca în autocar și vor pleca spre Capitală, unde marți (25 octombrie), de la ora 20.45 (Pro TV), o vor întâlni pe Dinamo în optimile Cupei României. Drumețiile nu se opresc aici. De la București vor pleca spre Oradea, unde urmează o confruntare cu Luceafărul (sâmbătă, 29 octombrie) și abia după acest meci, din etapa a 11-a, găzarii pot să-și tragă sufletul.
„Parcă suntem cireșarii. Ne punem în autocar și vizităm toată țara. O să fie dificil, dar de-aia ne-am adunat, ca să jucăm