Învinşi în ambele confruntări din Liga 1 de anul trecut, ploieştenii speră să se rezbune astăzi, la Galaţi, când întâlnesc o campioană care n-a început deloc bine campionatul. Avantajul Astrei va fi că „oţelarii" stau mai mult cu gândul la meciul de marţi, cu Manchester, însă Şumudică ştie că nu se poate culca pe această ureche
Pentru Astra, meciul de la Galaţi este un test al puterii, la fel cum au fost şi confruntările cu Gaz Metan sau Universitatea Cluj. Dacă au aspiraţii la un loc de cupe europene, ploieştenii trebuie să treacă, înainte de toate, de echipele de valori apropiate. Deşi sunt campionii en-titre, gălăţenii nu arată un fotbal cu mult mai bun decât cel practicat de echipa lui Şumudică. Ei au părut debusolaţi în primele etape din acest sezon, iar certurile interne şi lupta pe mai multe planuri i-au făcut să nu repete evoluţiile din sezonul trecut. În plus, ţintarul îi oferă Astrei un alt avantaj, faptul că, marţi, Oţelul joacă împotriva „diavolilor roşii" ai lui Alex Ferguson un meci mult mai important decât cel cu „dracii negri". Oţelul - Astra se dispută astăzi, de la ora 21.30. La gălăţeni, Antal a fost reprimit în lot, însă nu se ştie dacă va fi titular astăzi. Ploieştenii nu au probleme de efectiv, cu excepţia accidentării mai vechi a fundaşului Bărboianu, şi el foarte aproape de a-şi face revenirea. Vezi aici echipele probabile: Oţelul: Grahovac - Râpă, Perendija, Sg.Costin, Sălăgean - Filip, Giurgiu - Iorga, Viglianti, Frunză - Punosevac. Antrenor: Dorinel Munteanu. Astra: Lung Jr. - Măţel, Găman, Bruno Miguel, Junior Morais - Seto, N'Doye - Strătilă, Băjenaru, Udoji - Fatai. Antrenor: Marius Şumudică Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: