Anul ăsta se joacă Naum. La 10 ani de la dispariţia autorului, piesele de teatru ale lui Gellu Naum sînt redescoperite, ies din umbra poeziei şi a prozei unde au stat multă vreme, părînd a fi destinate mai curînd lecturii decît reprezentării. Regizorii s-au ţinut departe de suprearealism, de limbajul fracturat şi atmosfera absurdă din scrierile sale, dificil de exprimat dramatic fără a leza serios însăşi esenţa scriiturii. Au fost unele încercări printre care Poate Eleonora în regia lui Alexandru Tocilescu la Metropolis sau Exact în acelaşi timp la Teatrul Naţional din Cluj, în regia lui Mihai Măniuţiu, spectacole fidele textelor, fără însă a reuşi să le apropie spectatorului, păstrîndu-se prea mult în cheie absurdă. Acum vreo 8 ani, la reprezentaţia de la Bucureşti a spectacolului clujean a asistat şi doamna Lygia Naum. La final, i-am văzut spatele gîrbovit tremurînd încet de plîns. Mare regret că Întîlnirile Internaţionale Gellu Naum, organizate săptămîna trecută la Cluj, nu au avut loc mai devreme, atunci cînd scriitorul şi soţia sa ar fi putut fi prezenţi. Dincolo de tardive păreri de rău, festivalul a prilejuit prezentarea celor trei producţii Naum realizate în acest an de Naţionalul clujean, Zenobia în regia Monei Marian, Florenţa sînt eu, regia Alexandru Dabija şi Insula, un spectacol de Ada Milea. Textul din urmă a avut premiera la doar cîteva zile distanţă de cea clujeană - stranie coincidenţă! – şi la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, în regia lui Vlad Massaci.

Insula a apărut în 1979 la Editura Cartea Românească împreună cu alte două texte, Ceasornicaria Taus şi Poate Eleonora. Piesa reansamblează povestea lui Robinson Crusoe din romanul lui Daniel Defoe într-o versiune narativă fragmentară, exploatînd pînă la răsturnare clişeele în construcţia unor situaţii/personaje. Relaţia stăpîn-sclav, dar şi sentimentul claustrării avînd ca revers sin