O tânără din Vietnam suferă o transformare greu de explicat chiar şi pentru medicii specialişti. Pozele făcute în două zile consecutive sunt dovada îmbătrânirii ei, pe parcursul a doar 24 de ore, atât de mult încât acum arată ca o femeie de 70 de ani.
Femeia, în vârstă de doar 26 de ani, se numeşte Nguyeb Thi Phuong şi povesteşte că totul a început după ce a consumat fructe de mare. Faţa ei a început să se zbârcească şi să capete riduri puternice, iar din cauza sărăciei nu a mers la doctor ci a cumpărat doar câteva medicamente pe care şi le-a putut permite. La începutul acestei luni, câţiva doctori s-au oferit să o consulte gratuit pentru a descoperi cauza reală a misterioasei afecţiuni.
Soţul ei, Thanh Tuyen, lucrează ca dulgher, iar dragostea lui pentru Nguyen a rămas la fel în ciuda aspectului îmbătrânit al soţiei.
A fost nevoită să poarte o mască pe faţă pentru a evita privirile curioşilor
Întreaga transformare s-a petrecut în 2008, iar de atunci femeia a fost nevoită să poarte o mască atunci când ieşea în public, pentru a se feri de privirile insistente şi curioase. Acum, medicii vor încerca să afle cauzele exacte pentru a vedea dacă se poate inversa procesul de îmbătrânire.
“Cred că starea în care mă aflu acum este datorată unei alergii la fructele de mare. După ce am mâncat, am avut o senzaţie puternică de mâncărime, pe tot corpul, mă scărpinam inclusiv în timpul somnului", a declarat femeia, pentru dailymail.co.uk
Din cauza sărăciei nu a putut merge la un spital
Ea mai susţine că a luat nişte medicamente, cumpărate de la o farmacie locală, pentru că nu îşi putea permite să meargă la un spital din cauza sărăciei. “Am luat timp de o lună medicamentele pe care mi le procurase, iar senzaţia de mâncărime dispăruse. Cu toate acestea, pielea mea a început brusc să se zbârcească şi să capete