Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea incredibilă a unei fotografii şocante, despre care s-a crezut mult timp că e falsă: moartea lui Zapata

Publicat in Cancan, vineri 14 octombrie 2011 ·

Cum să fie posibil ca Zapata, Emiliano Zapata, eroul lor, să fie mort? Ei bine, acesta căzuse în plasa colonelului Jesús Guajardo, care îl trădase în timpul revoluţiei mexicane (1910-1929) împotriva dictatorului Porfirio Diaz, în momentul în care liderul revoluţionarilor s-a dus la o întâlnire într-un loc secret.

Trupele federale l-au împuşcat atunci fără ezitare. Din păcate pentru guvernarea de atunci, moartea l-a transformat pe Zapata într-un martir care, în ceasul morţii, ar mai fi apucat doar să spună "Tierra y Libertad" (Pământ şi Libertate). Pentru că lumea nu era convinsă de moartea lui Zapata, a fost chemat Agustin Casasola, un cronicar al revoluţionarilor care avea să şi facă această fotografie, pentru a fi arătată oamenilor.

În legendele mexicane, Zapata reuşeşte să scape din cursă şi să se ascundă în munţi, de unde vine în ajutorul celor asupriţi. În anul 1952, viaţa lui Zapata a fost transpusă pe ecran, titlul filmului fiind Viva Zapata!, iar în rolul principal fiind distribuit lui Marlon Brando. Ulterior au mai fost produse o serie de filme cu revoluţionarul mexican. Cum să fie posibil ca Zapata, Emiliano Zapata, eroul lor, să fie mort? Ei bine, acesta căzuse în plasa colonelului Jesús Guajardo, care îl trădase în timpul revoluţiei mexicane (1910-1929) împotriva dictatorului Porfirio Diaz, în momentul în care liderul revoluţionarilor s-a dus la o întâlnire într-un loc secret.

Trupele federale l-au împuşcat atunci fără ezitare. Din păcate pentru guvernarea de atunci, moartea l-a transformat pe Zapata într-un martir care, în ceasul morţii, ar mai fi apucat doar să spună "Tierra y Libertad" (Pământ şi Libertate). Pentru că lumea nu era convinsă de moartea lui Zapata, a fost chemat Agustin Casasola, un cronicar al revoluţionarilor care avea să şi facă această fotografie, pentru a fi arătată oamenilor.

În legendele mexicane, Zapata reuşeşt

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre posibilitatea ca noul președinte să organizeze alegeri anticipate: „Suntem în instabilitate de mai bine de un an”

Libertatea acum 5 ore
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, marţi, că indiferent cine câştigă preşedinţia României, nu e oportun să „organizăm alegeri anticipate, pentru că suntem într-o situaţie de instabilitate de mai bine de un an”.

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 13 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

Liga Campionilor: Meci exploziv la Milano, Inter a învins Barcelona într-un thriller cu 7 goluri şi merge în finală

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Inter Milano s-a calificat marţi seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, scor 4-3, gruparea spaniolă FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Catalanii au început meciul de la Milano

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum 10 ore
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Libertatea acum 5 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat marți, 6 mai, la Digi24, că, dacă va fi ales președinte al României în urma turului 2, va găsi soluții pentru a-l numi premier pe Călin Georgescu și că este în stare să dizolve Par

MAE Au fost evacuate din Fâșia Gaza nouă persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că marţi, 6 mai 2025, în urma unor eforturi complexe, prin intermediul Ambasadelor României la Tel Aviv şi Amman și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, au fost evacuate din Fâșia Gaza

Friedrich Merz, ales cancelar cu greu

News.ro acum 12 ore
Conservatorul Friedrich Merz a fost ales marţi - cu greu - cancelar al Germaniei de către deputaţi, fiind nevoit să facă două încercări, un semn al dificultăţilor care-l aşteaptă la putere, într-un moment crucial pentru ţara sa, relatează AFP. Într-

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

George Simion, despre case la 35.000 de euro: Cine spune că nu le facem?

Gandul acum 8 ore
George Simion spune că propunerea AUR privind casele la 35.000 de euro a fost o formă de promovare, care i-a dus astăzi la 42%. Într-un interviu la DIGI24, Simion transmite că este „parte a unui program de guvernare”. „Sunt oameni care nu au înțeles

Israelul a bombardat principalul aeroport din Yemen, într-un atac aerian împotriva houthi

G4Media acum 7 minute
Armata israeliană a desfăşurat un atac aerian asupra principalului aeroport din Yemen, Sanaa, al doilea în decurs de două zile împotriva rebelilor houthi aliniaţi Iranului, după ce gruprea a lansat un atac cu rachete în apropiere de Aeroportul Ben G

Vremea

București
acum

14°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

7°/10°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

13°/14°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°