Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contribuţii mici, protecţie socială la fel de mică

Publicat in Adevarul, vineri 14 octombrie 2011 ·

Procentul total al contribuţiilor sociale plătite de firme şi de angajaţi plasează România înaintea Marii Britanii şi a Spaniei.

România ocupă locul 18 în clasamentul care cuprinde 87 de ţări, dacă vorbim de contribuţiile sociale. În Europa ne aflăm pe locul 14. În momentul acesta, cotele de contribuţii pentru condiţii normale de muncă au rămas la 20,8% pentru angajator şi de 10,5% pentru salariat. „Date fiind beneficiile limitate pe care sistemul de securitate socială românesc le oferă în comparaţie cu aceste ţări, poziţia ţării noastre în clasament aduce motive de îngrijorare", spune printr-un comunicat Daniela Oprescu, director al echipei de la International Executive Services, KPMG România.

Opinia se încadrează în curentul impus de oamenii de afaceri, care solicită guvernanţilor o reducere a contribuţiilor plătite de angajator. Ideea a fost preluată şi de unii oameni de stânga, pentru că ar fi o măsură prin care s-ar stimula crearea de noi locuri de muncă.

Soluţii

Alexandru Athanasiu, fost ministru al Muncii, spune că prima decizie pe care ar lua-o dacă ar fi în locul guvernanţilor ar fi reducerea contribuţiilor sociale la angajator. „Aş reduce, în prima fază şi imediat, contribuţia angajatorului. România are o tradiţie a contribuţiilor egale, la angajator şi angajat", explică Athanasiu.„Pe termen lung, măsura va genera venituri mai mari pentru diversele bugete de asigurări sociale", spune în comunicatul care însoţeşte studiul KPMG, Mădălina Racoviţan, partener în Departamentul de Taxe al KPMG România. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a explicat în august că Guvernul a decis să amâne reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori până la „momentul optim", deoarece România nu-şi permite în acest moment o astfel de decizie.

După cum arată datele KPMG, clasamentul contribuţiilor este dominat de Franţa şi B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 20 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 50 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°