Azorica este cainele vecinilor nostri. Cu picioare scurte si strambe, cu trup lung, dar indesat, are toate motivele sa se pretinda o corcitura de Teckel. Este foarte simpatic si istet. Are stapani buni, o cusca frumoasa si se simte perfect in tarcul lui marisor, conform normelor europene in vigoare.
Prin ochiurile mari din plasa tarcului cu pricina, trece nestingherita Miti. Va inselati daca banuiti ca Miti este pisica acelorasi stapani. Nu. Ea este pisica lui Azorica. Doar a lui. Impart acelasi "dormitor" si mananca din acelasi blid. Miti pleaca si vine cand doreste. Nu are a da nimanui socoteala. Asa se face ca, intr-o primavara timpurie cu ciripit de pasari si miorlaituri dramatice de motani, ea s-a lasat vrajita de cei din urma si a disparut cateva zile si nopti de acasa. Se intampla pentru prima oara, deci, oameni si caine erau destul de uimiti si ingrijorati. Peste putin timp, venetica sosi iar acasa. Era slaba si cam murdara, dar nonsalanta si isi unduia felin coada subtire. Parca le-ar fi spus tuturor, mieunand filozofic: "Ce vreti, dragilor, e glasul naturii, e glasul iubirii!". Dupa fix doua luni, iar uimire si agitatie in ograda de alaturi. Miti disparuse din nou. A fost strigata, cautata. Miti nicaieri. Doar Azorica, de aceasta data, nu parea deloc ingrijorat. Statea demn in tarcul lui, cu un aer foarte serios si foarte responsabil. Stia el ce stia. Nu mai dormea in cotet si abia se mai atingea de mancare. Totusi, dimineata strachinuta era goala. Situatia aceasta bizara a durat cateva zile, dupa care mieunatul subtirel a 3 pisoi, inca "fara ochi", a dezlegat misterul. Miti nascuse in cotetul cald si confortabil al lui Azorica, iar el, ca un adevarat "tata adoptiv", isi luase in serios rolul de ocrotitor al celor 3 fapturi mici si neajutorate. Cu timpul, pisoii au "facut ochi", ieseau din cotet, mancau lacom din strachina lui Azorica, si se juc
