Fraţi poeţi şi voi prozatorilor! Vă rog trimiteţi texte în formate pe care să le pot şi eu citi (noaptea), cel mai bine în .doc sau .rtf. Nici nu ştiţi ce frustrant e să stai în faţa unei capodopere care refuză să se deschidă la „sesamul” meu repetat.
Octavian Gruian. Domnule Tavi, nu vreau să zic vorbă mare, nici păcat nu vreau să fac, dar dumneata ai talent, aşa cum am mai zis chiar aici. Schiţa „Ceahlăul” mi-a plăcut. Dar fără vrăjeli de genul „pînzele de păianjen ale reveriei”, că la mine nu ţin chestiile astea şi nici la cititori. Mi se pare bună şi „Cogito ergo sum”. Aştept un scurt CV, o poză şi Doamne-ajută.
Flaviu George Predescu. E bine că v-aţi născut la Cugir şi în general e bine că v-aţi născut. Ceea ce însă nu e bine este că veţi debuta în volum în curînd, cîtă vreme dvs. nu sînteţi un poet suficient de abil. Cine v-a pus sula în coaste să vă lansaţi cu o carte, chiar dacă aveţi 30 de ani, nu a procedat corect sau nu se pricepe. Pentru că poeme precum „Fata cu cîrlionţi” nu vă vor aduce decît succese de ilaritate: Când m-ai pierdut, m-ai îndrăgit,/ Însă când mă aveai/ Mă puneai indiferentă deoparte./ Fată cu cârlionţi, a extremelor,/ Himeră a nopţilor albe. Una e să ai părul cu cîrlionţi, alta să pui creierul pe bigudiuri. Dacă puneţi în pagină simţiri oricît de sincere, fără o minimă tehnică şi fără a observa că toate s-au mai rostit nu veţi ajunge poet ci nume pe o copertă ceea ce e prea puţin. Iată o sărmană strofă: „Trăitele cuvinte,/ Trăitele dureri,/ Îşi caută în mine/ Un ciob pierdut de ieri”. Editorul dvs., care e chiar poet, s-ar fi cuvenit să vă spună că mai trebuie să zăboviţi în anticameră sau, şi mai bine, la masa dvs. de lucru. Paul Rotaru. Parodia dvs., căci este nimic altceva decît o parodie, la Scrisoarea a III-a este absolut şarmată pentru felul în care luaţi lucrurile în serios. M-am distrat excelent şi m-