România devine încet un stat în care oficialii săi, înalți sau mărunți, nu mai par a fi capabili să facă distincție între bine și rău, între lege și fărădelege, între a fi om și a fi penal. Dacă la nivel oficial se întâmplă asta, ce te aștepți de la omul de rând? Ce vede el în jur? Care este modelul de societate propus? Ce le scrie judecătoarea Bîrsan membrilor CSM: am fost OM cu voi, v-am ajutat în viață, cum ați îndrăznit să-mi aprobați cererea de percheziție?
După ce le bate obrazul, judecătoarea Bîrsan, cercetată de procurori pentru trafic de influență, își încheie scrisoarea cu următoarea frază: „Ştiu că am avut şi am lângă mine pe omul de la care am învăţat, învăţ şi voi învăţa ce înseamnă să fii OM, pentru că numai aşa poţi fi JUDECĂTOR“. Asta spune, cred, totul despre un mod larg răspândit de a gândi și de a acționa. A face puțin trafic de influență înseamnă, de fapt, a fi om. Ce-i rău în asta?
Poate am greșit, spune Bîrsan, dar oameni suntem. Să ne ajutăm ca frații. Tot din acest motiv, judecătorul care a dat mandat de interceptare în acest dosar a simțit, probabil, nevoia presantă de a-și anunța colegii. Om este și el, nu se știe când greșește și când va avea nevoie de serviciile judecătoarei avertizate discret că DNA-ul e pe urmele ei.
„Binele“ făcut astăzi se va întoarce, într-o bună zi, când se va lovi de greu. Acest tipar stricat de gândire a infestat instituții întregi din stat. O masă critică de politicieni se comportă identic: mita, traficul de influență, aranjamentul ilicit este, după mintea lor, singura cale de a răzbi într-o țară sufocată de corupție.
A fi om în România înseamnă, pentru mulți, a întoarce un serviciu în momente grele, a păcăli sistemul, a pune o vorbă bună sus, a găsi pe cineva care te scapă, „te rezolvă“ sărind peste lege și rând. A fi om înseamnă a comite fapte penale cu conștiința că ai făcut o faptă bună,
