Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie \"Grigore T. Popa\" Iaşi, a primit, vineri seara, distincţia de cetăţean de onoare al oraşului, în cadrul unui eveniment numit \"Seara Valorilor\". În urmă cu câteva zile, a fost chemat la DNA.
Numele rectorului a apărut într-un dosar DNA privind acte de corupţie şi deturnare de fonduri europene, alocate pentru implementarea unei platforme eLearning. Doi dintre directorii UMF au fost reţinuţi, alte 16 persoane fizice şi juridice sunt anchetate, iar printre ele se află şi rectorul şi fiica sa.
"Unde a scuipat DNA au pupat primarul şi ieşenii"
Astărăstoae a anunţat că nu va lăsa acest scandal să-l afecteze, deşi iniţial luase decizia de a se retrage din toate funcţiile deţinute şi să se ocupe exclusiv de cariera parlamentară. "Am luat decizia de a mă retrage din toate funcţiile şi, de ce nu, să emigrez cu familia. Dar acolo unde a scuipat DNA-ul au pupat primarul şi ieşenii prin această distincţie. Mă întorc şi ies la luptă. Voi candida la funcţia de rector al UMF pentru că nu voi lăsa să se politizeze această funcţie. Voi candida din nou şi la funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor. În ultima săptămână am fost scuipat de persoane la care nu mă aşteptam, persoane cărora le-am făcut mult bine au aruncat cu noroi şi lături asupra mea"
Ameninţat pentru că e "prea vocal"
Miercuri, rectorul UMF a fost chemat la audieri de DNA, însă s-a simţit rău şi a fost internat în spital şi externat a doua zi, la cerere. "Când am fost internat în spital am primit sute de telefoane sau SMS-uri de susţinere de la oameni inimoşi. Tot atunci mi-am dat seama că am fost de vină că nu am luat în calcul ameninţările din ultimii doi ani, când mi s-a spus să nu mai fiu atât de vocal", a spus aseară Vasile Astărăstoae.
CITEŞTE ŞI: Caz răsunător de corupţie: elita universitară din Medicină face c