Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cauza aerului rece din sala de plen a Camerei Deputaţilor, alesele se plâng că fac cistită!

Publicat in Libertatea, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Probleme mari pentru doamnele şi domnişoarele care ne reprezintă în Parlament. Din cauza sistemului de ventilaţie al sălii de plen a Camerei Deputaţilor, alesele riscă să facă cistită. Probleme mari pentru doamnele şi domnişoarele care ne reprezintă în Parlament. Din cauza sistemului de ventilaţie al sălii de plen a Camerei Deputaţilor, alesele riscă să facă cistită.

În ultimele săptămâni, mai multe deputate s-au plâns că din cauza aerului condiţionat foarte rece care iese chiar de sub scaunele lor riscă să facă cistită. “Din nefericire, sistemul de ventilaţie se face prin podea, chiar pe sub scaunele unde stăm în sala de plen. Dacă rămânem mult şi nu ieşim din sală, avem toate şansele să răcim. Cred că aerul condiţionat ar putea fi setat în aşa fel încât să nu ne îmbolnăvească”, ne-a declarat liberala Alina Gorghiu. Deputata a ţinut să facă şi puţin haz de necaz: “Poate unora nu le place că venim în fustă la muncă şi vor să ne vadă doar în pantaloni, de aceea ţin să ne răcorească”. Pentru a se apăra de aerul rece, deputatele apelează la diferite metode, cel mai adesea acoperind gura de aerisire cu coli de hârtie.

Pesedista Oana Mizil ne-a declarat că reuşeşte să facă faţă acestei situaţii neobişnuite, după ce şi-a adus de acasă o mică mochetă, pe care o pune pe grilajul de unde pătrunde aerul condiţionat.

De frigul care vine pe sub scaunele deputaţilor nu se plâng doar reprezentantele sexului frumos, ci şi bărbaţii. UNPR- isitul Eugen Nicolicea ne-a declarat că nu poate să stea foarte mult în sala de şedinţă când este pornit aerul condiţionat, deoarece are probleme la un picior, iar frigul îi cauzează dureri.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°