E mare gălăgie zilele astea pe tot internetu’ american în legătură cu mişcarea asta spontano-boemo-haotico-hippioato-hipsterită; plus revoluţionară, ipocrită, dezbinată, dezorganizată, etc. Mă refer după cum aţi bănuit la Occupy Wall Street, prescurtat OWS; sau #OWS dacă e să ne tuitărim.
Se fac miştouri cum că tinerii vin la protest ca la concerte şi că protestatarii sunt consumatorii tipici ai corporaţiilor pe care le blamează. Mişcarea e disecată pe toate părţile iar părerile sunt de tot felu’: revolta nu s-a maturizat, lipsesc liderii care sa-l coaguleze, nu există mesaj unitar, protestul fiind dezlânat într-un cocktail de diverse teme de la încălzirea globală până la pedepsirea corporaţiilor “care au stricat economia americană”. Incoerenţa OWS mi-a amintit de primul nostru personaj colectiv “Mulţimea”, vechi de la 1840:
În vremea aceasta, armaşul se suise pe poarta curţii şi, făcînd semn, strigă:
— Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba?
Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. În sfîrşit începură a striga:
— Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască!
— Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască!
— Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El sfătuieşte pre vodă! Să moară!
Acum Moţoc nu mai e boier în carne şi oase cu nume şi prenume ci ditai corporaţia la fel de lacomă dar fără identitate, cu acţionari mulţi, mulţi, mulţi şi anonimi; şi temporari cam cât durează o tranzacţie pe bursă. Care corporaţie “se împlineşte” printr-o încrengătură financiară de tot felul de metode zăpăcitoare pentru omul de rând, rămas buimac
