Un recital de aproape o oră al lui Crin Antonescu, calificat de acesta drept "dezmăţ oral". De asta au avut parte participanţii la adunarea anuală a Ligii Aleşilor Locali ai PNL, desfăşurată vineri după-amiază la Braşov. Precedat de avertismentul "o să vorbesc mult, că nu ne vedem prea des", Antonescu a început "dezmăţul" luându-i în vizor pe câţiva dintre reprezentanţii puterii, primii nominalizaţi fiind Ioan Oltean - "Albă ca Zăpada care nu înţelege diferenţa dintre Regele Mihai şi regele Cioabă" şi Radu Berceanu - "Maica Domnului". Şi lista a continuat cu Monica Macovei - "justiţiara care trudeşte ca un călugăr benedictin la manuscrisul codului de integritate", ori cu Sever Voinescu, cel care "a cărat geanta fetei nomenclaturistului Anastase din Ploieşti". N-au scăpat nici Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu, din "grupul acela de autorităţi de deasupra unei berării", pe care i-a catalogat drept "laşi".
Ce a spus Crin Antonescu despre
"Grupul de autorităţi de deasupra unei berării"
Antonescu i-a luat în colimator şi pe Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu "din grupul acela de autorităţi de deasupra unei berării de pe Calea Victoriei": "Domnul Liiceanu, care a scris texte impresionante în 1990, le ştim pe dinafară mulţi dintre noi, n-are curaj, e laş, i-o spun clar acum, ca şi Pleşu, n-au curaj să protesteze la mitocăniile cele mai odioase pe care cineva care e şef al statului le face la adresa istoriei. N-au curaj, tac mâlc! E uşor să-l înjuri pe Ponta, este chiar obligatoriu să-l înjuri pe Antonescu, dar e mai greu să-l înjuri pe stăpânul pe care în tine l-ai căutat de pe timpul lui Ceauşescu, dar l-ai găsit abia acum!"
Liderul liberal şi-a amintit apoi şi de Adriana Săftoiu ori de Teodor Meleşcanu.
Prima vizată - Adriana Săftoiu: "Se duce la televizor să afirme public că-s mai rău decât Băsescu, pe care-l cunoaşte foarte bine, pe mine mai