Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(P) GALERIE FOTO: Peste 600 de petrecăreţi la marea deschidere a Stage Club. O seară de excepţie cu Akcent, DJ şi animatoare fierbinţi

Publicat in Alba24, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Cel mai nou și mai cochet club din Alba Iulia, “Stage”, a fost inaugurat vineri seara, în jurul orei 22.00 şi a oferit petrecăreţilor şansa de a redescoperi distracţia în Alba Iulia. Peste 600 de albaiulieni s-au înghesuit pentru a vedea noua bijuterie a vieţii de noapte.

Cadoul organizatorilor pentru noii clienţi a fost câte o sticlă de şampanie “Jidvei”, savurată alături de prieteni, în cea mai selectă locaţie din oraş, iar cei prezenţi nu au regretat faptul că au ales să-şi petreacă începutul de week-end în Clubul “Stage”. Sexi-reprezentantele “Heineken” au oferit, tuturor celor care au savurat o bere rece, memory stick-uri şi căşti, în timp ce trupele de mixte de animatori au încălzit atmosfera, în preambulul concertului Akcent.

Îndrăgiţii interpreţi au fost întâmpinaţi de public cu aplauze, iar hiturile Akcent au fost fredonate cu voce tare, de sutele de petrecăreţi. Serile marca “Stage” vor continua în fiecare săptămână, când albaiulienii vor fi invitaţi să se alăture şi altor DJ şi trupe care vor concerta live la Alba Iulia.

Petrecerea s-a încheiat dimineaţa, în jurul orei 4.00. Albaiulienii s-au declarat impresionaţi de atmosfera şi amenajarea din Club “Stage”, fiind convinşi că vor reveni şi a doua oară. Vă prezentăm o galerie foto de la marea deschidere “Stage Club”:

Flavia NICOLAE,

Cătălin CRĂCIUN

URL scurt: http://alba24.ro/?p=46893

Cel mai nou și mai cochet club din Alba Iulia, “Stage”, a fost inaugurat vineri seara, în jurul orei 22.00 şi a oferit petrecăreţilor şansa de a redescoperi distracţia în Alba Iulia. Peste 600 de albaiulieni s-au înghesuit pentru a vedea noua bijuterie a vieţii de noapte.

Cadoul organizatorilor pentru noii clienţi a fost câte o sticlă de şampanie “Jidvei”, savurată alături de prieteni, în cea mai selectă locaţie din oraş, iar cei prezenţi nu au regretat faptul că

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 40 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 24 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu la fațada unui magazin din Capitală. Pompierii intervin cu 12 autospeciale

Wall-Street.ro acum o ora
Fațada unei clădiri din Sectorul 5 al Capitalei în care se află și un magazin Mega Image, dar și o sală de fitness, a luat foc. Incendiul a fost localizat de pompieri, care au intervenit cu 12 autospeciale cu apă și spumă, dar și trei autoscări. Un

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 2 ore
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 52 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°