* doi brăileni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice
* în plus, unul dintre ei nu avea nici permis de conducere
Un bărbat din Şuţeşti, care s-a urcat la volan deşi nu avea permis şi era băut bine, a fost "mirosit" de oamenii legii. În noaptea de 12 spre 13 octombrie, la ora 1.25, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe DN 22, în comuna Şuţeşti, pe localnicul de 35 de ani. Acesta conducea autoturismul fără a fi posesor al permisului de conducere şi aflându-se sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice. "Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Făurei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.
În aceeaşi noapte, la ora 3.50, un brăilean de 29 de ani a fost depistat în trafic de poliţişti, pe Calea Călăraşilor, în timp ce conducea autoturismul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal. * doi brăileni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice
* în plus, unul dintre ei nu avea nici permis de conducere
Un bărbat din Şuţeşti, care s-a urcat la volan deşi nu avea perm