* e îndemnul deputatului PDL Balcan pentru autorităţi * acesta se referă la faptul că municipalitatea nu trebuie să scape din mână constructorii care vor realiza, în perioada următoare, reţeaua de canalizare din municipiu *
Balcan avertizează că dacă constructorii nu vor fi struniţi cum trebuie, atunci se va repeta povestea din cazul "Athena", când s-a stat cu străzi desfundate ani întregi
Deputatul PDL de Brăila Viorel Balcan spune că, deşi este extrem de bine faptul că s-au alocat fonduri europene pentru realizarea canalizării în zonele din municipiu în care ea nu exista, îi este teamă să nu se întâmple ca în cazul "Athena", iar brăilenii să înoate prin noroaie mult timp de acum înainte. El recomandă municipalităţii şi Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila să nu cedeze în faţa constructorilor, lăsându-i să îşi facă de cap, pentru că altfel se va întâmpla exact ca în cazul mai sus menţionat.
"Am avut întâlniri în cartiere cu cetăţenii, de asemenea unii dintre cei care au venit în audienţe au ridicat problema canalizării pe străzile din cartierele mărginaşe... Oamenii sunt foarte nemulţumiţi, dar i-am asigurat că, la acest moment, sunt asigurate fonduri europene pentru realizarea canalizării în municipiul Brăila, pe toate străzile. Problema e că lucrările sunt preconizate a se începe, în unele zone, acum în octombrie sau în noiembrie şi că o să stăm cu străzile desfundate, aşa cum s-a stat ani de zile pe vremea «Athenei». Eu am vorbit şi cu cei de la Compania de apă, să forţeze nota dacă e cazul şi să îi pună pe cei care au câştigat lucrările să facă treabă şi să îşi rezolve toate problemele. Să nu ne trezim iar că se întârzie din nu ştiu ce motive...", a punctat deputatul în cadrul unei conferinţe de presă. În altă ordine de idei, Balcan a mai atras atenţia că, tot din discuţiile cu reprezentanţii CUP "Dunărea" Brăila, a aflat că, în