„Jocul este cel mai elevat tip de cercetare“, spunea Albert Einstein. Prin joc, copiii prezenţi
în fiecare zi la Ludoteca Bibliotecii „Aman“ învaţă să crească frumos
Ludoteca din cadrul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ a luat fiinţă pe 1 iunie 2010. De atunci, colectivul secţiei organizează felurite activităţi pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, menite să le dezvolte armonios personalitatea şi gândirea.
Săptămâna aceasta, tema abordată de Ludotecă a fost „Cei şapte ani de acasă: Codul Bunelor Maniere“, desfăşurată în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei“ (octombrie 2011 – iunie 2012). Înscrierile pentru eveniment s-au încheiat pe 30 septembrie, bucurându-se de un interes foarte mare din partea şcolilor şi grădiniţelor participante. Programul este ocupat până la vara anului viitor, demonstrând dorinţa instituţiilor de a contribui activ la dezvoltarea elevilor lor. Cei mici, de la grădiniţe şi şcoli din Craiova, şi nu numai - de-a lungul vremii au participat şi şcoli din comunele Celaru sau Castranova - vin în fiecare zi la Ludotecă pentru a învăţa lucruri importante pentru formarea lor. Însoţiţi de învăţătoare, educatoare sau chiar de bibliotecarele şcolilor la care studiază, copiii au acces la computer, la jucării, la minunata lume a cărţilor, prezentată într-un mod cât mai atractiv, astfel încât să le fie atrasă atenţia. „Este importantă joaca, până la urmă. Prezentările sunt foarte scurte, ca să le capteze atenţia celor mici“, a mărturisit purtătorul de cuvânt al Bibliotecii „Aman“, Nicoleta Traşcă.
Universul copilăriei
Cele două camere destinate Ludotecii reprezintă un loc în care copiii se simt ca acasă. Mocheta multicoloră, dulăpioarele, măsuţele şi scaunele create special pentru cei mici le conferă acestora senzaţia că sunt într-o