Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermier de succes cu bani europeni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

O finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de euro a transformat o fermă din Bruiu într-un model de afacere de succes. Aproape 3.000 de litri de lapte de la Bruiu pleacă zilnic spre cel mai mare producător de lactate la nivel național.

CITIȚI ȘI:

Afacere prosperă cu săpunuri naturale,făcute manual într-un sat din Sibiu

Măturile ţiganilor din Prislop curăţă străzile olandezilor

Tânăr, ambițios și pasionat de domeniul în care lucrează de ani buni, Ciprian Gherghel a reușit să pună pe picioare, în satul natal, o afacere de succes. În urmă cu exact 10 ani, era absolvent de facultate de agronomie, avea 5 vaci cu lapte și multă pasiune pentru o meserie moștenită de la tatăl său, fost șef de fermă la IAS, înainte de Revoluție. ”Fiind de aici, așa am crescut, în domeniul agricol”, spune zâmbind tânărul fermier, care recunoaște că volumul de muncă este enorm, însă și satisfacțiile sunt pe măsura efortului depus.

În 2004, s-a mai asociat cu cineva, ”pentru că singur era complicat”, pe parcurs au ajuns la 9 angajați, iar patru ani mai târziu, Agrora SRL a semnat un contract pe fonduri europene a cărui valoare nerambursabilă se apropie de 1 milion de euro, partea de cofinanțare fiind asigurată cu credite de la asociați și de la bănci. Recunoaște că au muncit mult la dosar, dar trage linie și spune cu toată convingerea că merită tot efortul.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

”E multă birocrație, trebuie făcute o grămadă de dosare, dar merită. Toată lumea vrea să se modernizeze, procentul de finanțare e destul de important, și dacă pun și ei bani cu tine nu e greu să îți vină ideea”, spune tânărul fermier. Pentru pesimiștii care dau înapoi speriați de dosarele stufoase, tânărul fermier are un singur sfat. ”Să acceseze, categoric, eu zic că merită. Sunt mulți bani pe care nu îi produci din lapt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°