Femeile din armată sunt percepute, uneori, ca fiind mai puţin pregătite să facă faţă provocărilor din teatrele de operaţiuni. Trei femei curajoase spun că ştiu meserie şi nu vor să fie discriminate. Sursa: arhiva personalaSursa: arhiva personalaSursa: arhiva personalaSursa: www.mapn.roSursa: arhiva personală
1 /.
A fost plecată în Afganistan cu Batalionul 26 Infanterie "Scorpionii Roşii" din Craiova, între ianuarie-august 2011. Era specialist în grupa de comandă, dar a cerut să participe la misiuni pe teren, trei luni, ziua şi noaptea.
"Acum, că am ajuns acasă, pot să zic că a fost bine, dar…e greu. Mă aşteptam, ne spuseseră că toate lucrurile se schimbă radical, că nu e ca acasă, dar nu mă aşteptam să fie atât de greu. Totuşi, n-a fost imposibil", spune sergentul Emilia Biolan. Părinţii au sfătuit-o să nu plece, dar ea era hotărâtă să vadă cu ochii ei cum e acolo. "N-o să regret niciodată că am fost. Aş mai merge", mărturiseşte tânăra.
A avut şi colegi răniţi în misiuni. "Nu e uşor să-ţi vezi colegii răniţi sau morţi, impactul psihologic este mare, toţi ne gândeam că oricăruia dintre noi i se putea întâmpla asta, dar atunci când plecăm acolo, ne asumăm riscul şi suntem pregătiţi pentru orice", povesteşte femeia.
Ucişi în misiune
E greu să povestească exact ce s-a întâmplat atunci când militarii au murit, nu are voie să dea prea multe amănunte despre misiuni. Au fost doi caporali, au coborât din transportorul blindat să cerceteze zona şi au călcat pe un dispozitiv exploziv.
Făceau misiuni de patrulare pe autostradă, de recunoaştere, de "killing engagement" şi CIMIC, adică se întâlneau cu liderii locali afgani. "Am cerut să ies în patrulă de curiozitate, mi-am asumat riscul ăsta. Îmi place mai mult să ies în patrulă, decât să stau în bază", explică Emilia. Patrulele de noapte erau de 6 ore, iar cele de zi de 12 ore.
La început s
