Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Johnny Depp şi-a dat foc la faţă în copilărie

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Johnny Depp şi-a dat foc, din greşeală, la faţă şi păr, în copilărie, în timp ce se juca cu o torţă şi cu benzină, şi a fost salvat de un prieten, a mărturisit actorul la o conferinţă de presă de promovare a celui mai nou film al său, "The Rum Diary", scrie Mediafax.

Actorul de 48 de ani joacă rolul jurnalistului Paul Kemp, în "The Rum Diary". El a mărturisit că scena din film în care pune alcool în gură şi îl aprinde nu îi este străină. Actorul a spus că, în copilărie, a încercat să facă acelaşi lucru, relatează contactmusic.com.

"M-am jucat puţin cu focul când eram mic. Am luat puţină benzină în gură şi am scuipat-o spre o torţă, dar mi-a luat foc capul", a spus Depp. "E ciudat când iei foc. Prima reacţie este panica şi atunci pur şi simplu vrei să fugi... cea mai proastă idee, de fapt. În momentul acela, un prieten pe nume Bones a venit şi a stins focul de pe faţa mea. Mi-a salvat viaţa", şi-a amintit actorul.

În ciuda amintirii traumatizante din copilărie, Depp a fost fericit să repete experieţa şi a făcut singur cascadoria, în film. "Am fost foarte fericit că pot să scuip foc", a spus Johnny Depp jurnaliştilor, sugerând că ar putea să repete cascadoria şi în faţa lor, dacă doresc.

"The Rum Diary", în regia lui Bruce Robinson, are la bază romanul autobiografic scris de Hunter S. Thompson şi va avea premiera în Statele Unite pe 28 octombrie.

Johnny Depp şi-a dat foc, din greşeală, la faţă şi păr, în copilărie, în timp ce se juca cu o torţă şi cu benzină, şi a fost salvat de un prieten, a mărturisit actorul la o conferinţă de presă de promovare a celui mai nou film al său, "The Rum Diary", scrie Mediafax.

Actorul de 48 de ani joacă rolul jurnalistului Paul Kemp, în "The Rum Diary". El a mărturisit că scena din film în care pune alcool în gură şi îl aprinde nu îi este străină. Actorul a spus că, în copilărie, a încercat să facă ace

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 3 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 7 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 4 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 3 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 5 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 2 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°