Piatra Râioasă (346 de metri), piscurile Vrajului şi Caramalăului sau Valea Şerparului sunt coordonatele unui traseu uşor, de doar patru ore, în munţii Măcinului.
În liniştea nopţii, la căldura sacului de dormit, într-un cort mic şi înghesuit, ai timp să visezi. Bătrânii munţi ce de abia mai ridică frunţile spre stele au multe de spus. Spun povestea Hercinicilor, ce se întindeau din Dobrogea de astăzi, până în Franţa. Acum bătrânii nu mai privesc de sus Europa. Le-a rămas doar mândria de a fi deasupra Dunării şi de a şti tot ce se întâmplă între fluviu şi mare. Ţuţuiatul, cel mai înalt vârf, se uită la apele fluviului de la înălţimea de doar 467 de metri.
Dimineaţa asta de octombrie urmează să intrăm în lumea de piatră bătrână, cu poveşti ascunse printre vârfuri sălbatice. Ne îndreptam din tabăra de pe Valea Şerparu spre cariera Izvoare. Doar aici se mai găseşte şoimul dunărean, renumit pentru faptul că vânează în general mamifere (70% din pradă) spre deosebire de şoimul călător, mare amator de alte păsări.
Drumul de căruţă trece pe lângă carieră, numită Măcin Izvoarele VII, formată în graniţele munţilor Piatra Râioasă şi Vraju. Tulburaţi de zgomotul camioanelor ce vin să întregească peisajul, păşim spre liniştea de dincolo de balamuc. Click pe foto pentru a vedea peisajele din munţii Măcinului
Negură pe vârfuri
La adăpostul arborilor, un mic loc de popas. Apa din izvorul captat s-ar spune că are efecte miraculoase şi de aici i s-ar spune şi Izvorul Tămăduirii. Dincolo de liniştea frunzelor încă verzi, intrăm în liniştea de piatră de sub stâncăriile Vrajului, începând povestea Pricopanului.
Pe o potecă pietroasă, cu lespezi sfărâmicioase, trecem un umăr bombardat de pietroaie imense. Dincolo de Valea cu Castel, poteca începe să suie sănătos coasta muntelui. Sunt şi locuri mai înguste, ca nişte strungi, între blocurile mari de piat
