Ioana Radu, regina romanţei româneşti, a copilărit în Craiova, loc pe care l-a înnobilat cu prezenţa şi cuvintele ei

Povestea Ioanei Radu (Eugenia Braia, pe numele adevărat) este redată în cartea „Romanţa unei vieţi“, de Harry Negrin, textier de a cărui contribuţie s-au bucurat multe dintre vocile de aur ale României. Drumul Janei (aşa o alintau rudele) s-a oprit la Craiova încă din primii ani ai vieții. Artista îşi amintea că „mama m-a luat în braţe şi m-a dus în oraşul de sărbătoare, unde frunza cântă, Jiul cântă, păsările cântă, cerul cântă şi oamenii se iau la întrecere cu ele“.

Prima zi de şcoală la Colegiul „Elena Cuza“ a găsit-o pe Jana uşor timidă, ascunsă sub aripa ocrotitoare a tatălui, „care a dus-o până-n poartă. Copiii se înghesuiau voioşi înnodându-se câte doi, câte trei, deşi era loc destul. Jana, obişnuită numai cu cei din casă, avea sfiala celor singuratici. Mânuţa ei, în palma lată a fostului sergent major, părea un pui de hulub din columbarul ei. «Du-te şi să fii cuminte, ca să te iubească învăţătoarea... Mă pricepi?», Fetiţa a dat afirmativ din cap, şi-a scos uşurel mâna din palma închisă a tatii şi apoi s-a furişat pe poartă“.

„Taci!... Cânţi prost!“

Când iarna se aşternea peste oraş, mica privighetoare ieşea la colindat cu fraţii ei. Cânta cu vorbe apăsate, să iasă cât mai tare, să-şi potolească focul. Cu toate astea, mezina primea cele mai puţine merinde. „Dar am cântat“, spunea ea. „Ai cântat, dat tot prost!“. Acasă, seara, mama îi împăca, punând în traista fiecăruia merinde în mod egal.

Timpul trecea și Craiova încă era „acasă“ pentru Jana. „Măsura pantofilor creştea, numărul cărţilor, de asemenea, agrafele se înmulţeau în păr şi visele Ioanei se împleteau, acum, cu plimbările de seară ale Mariei (sora Ioanei – n.r.), prin parcurile Craiovei. Pentru ea, aceste promenade erau încă departe, că de-abia