Pe 13 noiembrie 1999, o scrisoare anonimă, trimisă pe adresa cotidianului Gazeta Sporturilor, dezvăluia în amănunt traseul banilor negri rulaţi de "mafia din fruntea arbitrajului românesc", cine strângea şpăgile şi care erau taxele de "promovare şi de protecţie" cerute arbitrilor. Pe 13 noiembrie 1999, o scrisoare anonimă, trimisă pe adresa cotidianului Gazeta Sporturilor, dezvăluia în amănunt traseul banilor negri rulaţi de "mafia din fruntea arbitrajului românesc", cine strângea şpăgile şi care erau taxele de "promovare şi de protecţie" cerute arbitrilor.

După 12 ani, arbitrajul românesc se zbate în aceeaşi mlaştină fetidă a corupţiei, deşi a fost zguduit de câteva scandaluri. Gazeta Sporturilor nota atunci că autorii scrisorii, semnată "A+As" (n.r. - arbitri şi arbitri asistenţi), arătau condiţiile şi criteriile impuse atunci de preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Dan Petrescu, şi de alte persoane din cadrul FRF pentru protejarea arbitrilor la examenele teoretice şi la testele fizice de promovare în eşaloanele superioare.

Cei care făceau denunţul aminteau în Gazeta Sporturilor că anumiţi arbitri ar fi fost desemnaţi să strângă "taxele de protecţie" din teritoriu. Cuantumul şpăgilor pretinse "fluieraşilor" care voiau o promovare fără examen, la excepţional, spre eşaloanele superioare erau următoarele: 3.000-5.000 $ la Divizia B şi între 5.000 şi 8.000 $ la Divizia A.

Pentru a ajunge pe lista FIFA, un arbitru asistent trebuia să achite o "taxă" de 7.000 de dolari, în timp ce un "central" dădea 10.000 de dolari. Ceea ce trebuia să se încheie cu anchetarea şi pedepsirea aspră a acestor acte de corupţie a derivat într-un spectacol grotesc. Mircea Sandu a înaintat scrisoarea Parchetului, pe 17 noiembrie 1999, pentru a se face cercetările necesare, inclusiv o expertizare grafologică, şi a comandat 3.000 de chestionare în care arbitrii din primele