Arme, muniţie şi explozibil deţinute ilegal au fost descoperite într-o casă incendiată a familiei liderului mafiot rom Kiril Raşkov, cunoscut ca Ţarul Kiro, în satul Katuniţa, în apropiere de Plovdiv, a anunţat serviciul de presă al Ministerului bulgar de Interne, citat de site-ul Novinite.com.
Poliţia a găsit în această casă, proprietatea unui fiu decedat al lui Raşkov, un pistol automat cu amortizor, două încărcătoare şi o cantitate mare de explozivi şi gloanţe de calibre diferite.
Autorităţile au descins la această casă, după ce au primit o informaţie potrivit căreia armele, muniţia şi explozivii se află acolo, a declarat Todor Cionov, comandantul Poliţiei din Plovdiv. Acest adevărat arsenal a fost găsit în podul casei. Toţi membrii clanului vor fi interogaţi, a anunţat comandantul de poliţie.
Casa era ocupată de nepoţii lui Raşkov, dar încă nu se ştie cine este proprietarul armelor, a anunţat poliţia, adăugând că lucrează la identificarea acestuia.
Kiril Raşkov se află în detenţie pentru proferarea de ameninţări cu moartea la adresa unor locuitori din Katuniţa care au legătură cu Anghel Petrov, un tânăr în vârstă de 19 ani accidentat mortal cu o dubă de către unul dintre asociaţii lui Raşkov, la 23 septembrie. Incidentul a provocat proteste la scară largă în ţară, iar unele s-at transformat în confruntări între bulgari şi romi. Câteva sute de persoane au fost arestate.
Kiril Raşkov a fost arestat la 28 septembrie.
Arme, muniţie şi explozibil deţinute ilegal au fost descoperite într-o casă incendiată a familiei liderului mafiot rom Kiril Raşkov, cunoscut ca Ţarul Kiro, în satul Katuniţa, în apropiere de Plovdiv, a anunţat serviciul de presă al Ministerului bulgar de Interne, citat de site-ul Novinite.com.
Poliţia a găsit în această casă, proprietatea unui fiu decedat al lui Raş