Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IN MEMORIAM A plecat dintre noi un mare matematician

Publicat in Adevarul, duminică 16 octombrie 2011 ·

Conferenţiar dr. Petre Vâţă, eminent matematician de la malurile Dunării, a trecut în nefiinţă după o carieră strălucitoare, de peste patru decenii. A lăsat în urma sa nu doar specialişti, ci şi numeroase lucrări.

Zilele acestea, un mare nume care a făcut istorie la catedra de Matematică a Universităţii „Dunărea de Jos", a trecut în nefiinţă.

Personaj marcant al vieţii universitare din oraşul de la malurile Dunării, conf.dr., Petre Vâţă este cel care a dat urbei şi ţării zeci de generaţii de matematicieni, punându-şi o amprentă de neşters asupra calităţii învăţământului în cea mai exactă dintre discipline.

Petre Vâţă a văzut lumina zilei în perioada interbelică, pe 16 aprilie 1933 la Oneşti, un oraş în care s-au născut numeroase personalităţi ale României. Ajuns la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi, a urmat toate treptele spre a accede către cele mai înalte grade academice.

Membru marcant al colectivului didactic din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe, matematicianul a fost pe rând secretar ştiinţific şi mai apoi prodecan, pentru ca, după aproape patru decenii de carieră, să devină, în 1998, primul decan a proaspetei Facultăţi de Ştiinţe, desprinsă din structura-mamă.

„Am avut o relaţie de colaborare foarte bună. A fost un om şi un profesor respectat, un profesionist desăvârşit, apreciat deopotrivă de studenţi şi cadrele didactice. Cele trei mandate pe care le-a avut în cadrul facultăţii cred că vorbesc îndeajuns despre prestanţa morală şi profesională a profesorului Vâţă", îşi aminteşte profesorul Jenică Crânganu, şeful catedrei de Matematică din cadrul Faculătăţii de Ştiinţe a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi.

Deţinător al titlului de doctor în matematică, Petre Vâţă a ajuns la gradul de conferenţiar imediat după Revoluţie. Până la ieşirea sa la pensie, în anul 2003, dascălul cu o copleştitoare experienţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°