Duminică, de la ora 21.30, echipa antrenată de Viorel Hizo joacă acasă derby-ul etapei a X-a din Liga I, cu elevii Iui Ilie Stan, într-un meci caracterizat ca find unul al orgoliilor
Cele două formaţii s-au întâlnit în campionat de 12 ori. Statisticile arată că formaţia patronată de Gigi Becali s-a impus de cele mai multe ori, având la activ 6 victorii. De cealaltă parte, galben-verzii au reuşit să câştige în faţa Stelei de 3 ori şi să obţină 3 rezultate de egalitate. Toate victoriile vasluienilor au fost obţinute pe teren propriu, iar rezultatele de egalitate în deplasare.
Într-un interviu acordat ziarului „ADS Vaslui“, antrenorul Viorel Hizo a declarat că îşi doreşte să obţină cu actuala echipă primul său titlu din cariera de antrenor principal, performanţă realizabilă în acest moment, ţinând cont de forma bună prin care trec elevii săi. „Sunt multe performanţe, dacă pot spune aşa, ratate de mine ca antrenor. Spre exemplu, campionatul l-am câştigat din postura de antrenor secund şi nu principal, de aceea îmi doresc să obţin titlul cu FC Vaslui anul acesta“, spunea „Dulăul“, care a ţinut să mai precizeze faptul că are o mare satisfacţie când învinge echipele din Capitală.
„Faptul că doar echipele din Capitală sunt cele mai mediatizate mă enervează la culme. Parcă văd că, dacă bate Vasluiul, toată lumea va spune că «Steaua a luat bătaie» şi nu că «Vasluiul a învins». De aceea simt o bucurie în plus atunci când reuşesc să bat echipele din Bucureşti“, a adăugat Viorel Hizo.