Câte locuri mai sunt în Europa pe care turismul de masă să nu le fi transformat (încă) în maşină de tocat turişti? Astăzi, când globalizarea ne face să găsim aceeaşi sticlă de răcoritoare în orice supermarket al lumii, ce şanse mai avem să dăm de ceva autentic care să miroasă a pasiune, trudă şi voinţă?

Vreau să povestesc despre trei insule de pe coasta occidentală a Siciliei, în municipiul Trapani. O Sicilie pe care ne încăpăţânăm să o gândim ca pe o coajă de pământ arsă de soare şi bântuită de mafioţi şi care, de fapt, oferă un pământ, o cultură, o tradiţie, o gastronomie şi o ospitalitate care, pe căi tainice, intră şi rămân în inima vi­zitatorului.

Favignana

Insula cu formă de fluture cu aripile întinse pe valurile mării e la doar o oră de vapor de coasta Siciliei sau la doar 20 de minute de hidroglisor. Fa­vignana, cu cei 19 kilometri pătraţi şi circa 3.000 de locuitori ai săi, este cea mai mare dintre insulele Arhipelagului Egadi, care se compune şi din Le­vanzo, Marettimo şi încă una care, prin însăşi numele ei – „Formica”, furnica – îşi declară suprafaţa minusculă. A cincea insulă, Maraone, este de fapt o rocă cu ifose geografice: de abia se vede ca o fâşie mai întunecată printre valuri.

Vaporul se îndepărtează de coastă, şi, deja, ochii pasagerilor se umplu de conturul schimbător al clădirilor albe care se taie pe cerul veşnic albastru: ţărmul Siciliei se îndepărtează, dar nu dispare niciodată de la orizont.

Ai timp doar să alergi de pe o parte pe alta a vaporului ca să nu pierzi nimic din ce îţi văd ochii şi treci deja pe lângă Formica – insulă particulară pe care se află o fostă fortăreaţă, acum folosită de o comunitate care se ocupă de recuperarea drogaţilor. Văzută de departe, căci nu se poate vizita, frapează prin curăţenia şi ordinea clădirilor.

Marettimo se vede doar ca o umbră înde­păr­tată între Favignana