Administratorii condominiilor membre în Uniunea Profesională a Administratorilor Arad vor primi, mâine, pentru afişare la fiecare scară de bloc îndrumarul privind actele necesare la completarea şi depunerea cererilor la cele patru centre ale Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad.
De asemenea, conducerea Uniunii va solicita reprezentanţilor Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară programarea blocului la depunere în funcţie de adresa de domiciliu şi alte informaţii utile beneficiarilor de ajutoare de încălzire, acestea urmând să fie comunicate, în timp util, administratorilor de bloc.
„Am avut o întâlnire la sediul Uniunii Profesionale a Administratorilor cu Erika Stark, director executiv al Direcţiei de Dezvolatare şi Asistenţă Comunitară privind colaborarea în desfăşurarea acţiunii de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei în iarna 2011-2012. Sper că această colaborare va fi cel puţin la nivelul anilor anteriori în interesul cetăţenilor care locuiesc în condominii”, spune Ladislau Hevesi, preşedintele Uniunii Profesionale a Administratorilor Arad.
Astfel, beneficiarii ajutoarelor de încălzire vor fi scutiţi să facă mai multe drumuri la Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară pentru solicitarea de informaţii, aceştia urmând să meargă doar să ridice actele şi să le depună.
Ajutoarele de încălzire se vor acorda pentru perioada 1 noiembrie 2011- 31 martie 2012.
Primăria municipiului Arad a elaborat un proiect de hotărâre, care urmează să fie supus votului în Consiliul Local Municipal, conform căruia vor primi ajutoare de încălzire familiile care au un venit pe membru de până la 1.100 lei lunar şi persoanele singure care realizează venituri de până la 1.300 de lei lunar.