Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Huidu a rămas fără permis în 2009 exact în aceeaşi zonă, la 1 km distanţă

Publicat in Adevarul, duminică 16 octombrie 2011 ·

Accidentul de azi a avut loc la o distanţă de 1,35 kilometri mai sus de locul unde i-a fost luat carnetul la vremea respectivă.

„În data de 24.01.2009,ora 12.15, poliţiştii Servicului de Poliţie Rutieră Braşov l-au depistat în traficul rutier, pe D.N.1, la km. 147+800 m,pe H.Şerban, 32 ani, din Bucureşti, care, aflat la volanul unui autoturism Alfa Romeo, circulând dinspre Predeal spre Braşov, a efectuat o depăşire neregulamentară a unei coloane de autovehicule aflate în mişcare, încălcând marcajul continuu de pe carosabil.

Citeşte şi:

Ce-i scriu oamenii pe pagina de Facebook lui Şerban Huidu? „Nu îţi voi spune «ruşinică», îţi voi spune CRIMINALULE!!!“

De asemenea, politiştii au constatat şi că plăcuţa cu numărul de înmatriculare din spatele autoturismului era murdară, numărul nefiind vizibil. Conducătorul auto în cauză a fost amendat contravenţional cu 120 lei, respectiv 60 lei, conform prevederilor articolelor 120 şi 143 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002, republicată, şi, de asemenea, i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile, se arăta la vremea respectivă într-un comunicat al Poliţiei, Braşov, scrie Click.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvaţi Copiii: Vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani. Aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital/ Avertismentul experţilor

News.ro acum o ora
Organizaţia „Salvaţi Copiii” arată, într-un studiu, că vârsta la care copiii folosesc reţelele sociale a scăzut la 5 ani şi că aproape jumătate dintre copii petrec peste şase ore pe zi în mediul digital. Experţii avertizează asupra riscurilor determ

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 3 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Procurorul General al SUA cere înlăturarea judecătorilor care se opun administrației Trump

Adevarul acum 23 minute
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a declarat că unii judecători federali care au luat decizii împotriva administrației Trump sunt părtinitori și ar trebui înlăturați.

Crin Antonescu critică CNA pentru „cenzura” aplicată lui Marius Tucă. „Așa apar extremiștii, așa se rupe societatea”

Adevarul acum 38 minute
CNA a hotărât miercuri, 26 martie, eliminarea de pe platforma YouTube a unui material video cu un comentariu al jurnalistului Marius Tucă, intitulat „Democrația a fost călcată în picioare”.

Turcia: Schiorul olimpic Berkin Usta a murit la doar 24 de ani, într-un incendiu la un hotel

News.ro acum 3 ore
Schiorul olimpic Berkin Usta şi tatăl său au murit într-un incendiu la o staţiune de schi în Turcia, relatează The Guardian. Berkin, în vârstă de 24 de ani, şi tatăl său, Yahya, în vârstă de 57 de ani, au murit în urma unui incendiu izbucnit joi la

Data la care pensionarii români vor primi ajutorul de 400 de lei: „Taloanele au fost deja tipărite”

Libertatea acum o ora
Directorul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunţat când vor primi pensionarii români ajutorul de 400 de lei, relatează Antena 3 CNN. În următoarea perioadă, pe lângă pensia cuvenită, milioane de oameni vor primi bani în plu

Mai mulți jurnalişti îi cer lui Vasile Bǎnescu demisia de onoare din CNA: „Un act de intimidare și de limitare a dezbaterii publice”

Gandul acum o ora
Mai mulți jurnaliști importanți din România au semnat – vineri, 28 martie 2025 – o scrisoare deschisă, cerându-i lui Vasile Bănescu demisia de onoare din calitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), după declarațiile publice

„Bruxellesul se pregătește pentru un război”. Viktor Orban critică strategia UE privind stocarea de provizii în caz de criză

HotNews acum 55 minute
Comisia Europeană se pregătește pentru un război care „îngrozește” oamenii, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, referindu-se la propunerea europeană ca fiecare locuință să stocheze provizii pentru 72 de ore în cazul unor posibile crize,

Liderul galeriei Rapid, anchetat pentru evaziune fiscală și delapidare. Sechestru pe bunuri de 850.000 de euro

Ziare.com acum 57 minute
Liderul galeriei echipei Rapid, Georgian Liviu Ungurean, este cercetat într-un dosar penal de evaziune fiscală și delapidare, a anunțat Poliția Capitalei, vineri, 28 martie. Anchetatorii au pus deja sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 850.

Prim-ministrul Canadei spune că vechea relație cu SUA „s-a terminat”

HotNews acum 3 ore
Premierul canadian Mark Carney a declarat joi că „vechea relație” dintre Canada și Statele Unite „s-a terminat”, după anunțul președintelui american Donald Trump privind taxele vamale de 25% la importurile de mașini de la începutul lunii aprilie, re

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/15°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/10°
dum.

5°/15°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

14°
vin.

11°/15°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/11°