Robert Pattinson i-a făcut cadou haine de sport reflectorizante actriţei Reese Witherspoon, cu care a jucat în filmul "Apă pentru elefanţi", după ce aceasta a fost accidentată în timp ce alerga, de o femeie în vârstă, aflată la volan, relatează femalefirst.co.uk.
Actorul britanic a fost îngrijorat când a aflat de accidentul suferit de fosta sa colegă de platou, în septembrie, şi a vrut să se asigure că nu se va mai repeta.
Astfel, Pattinson i-a trimis un pachet cu veste, apărătoare, pantofi de sport şi o pălărie reflectorizante, toate create de Stella McCartney.
"Reese a fost foarte mişcată de gestul lui Rob. Intenţionează să alerge în continuare şi acest echipament îi va fi de folos pe timp de noapte", a spus o sursă pentru publicaţia National Enquirer.
Reese Witherspoon a fost lovită de o maşină condusă de o femeie de 84 de ani, în timp ce făcea jogging în localitatea Santa Monica, pe 7 septembrie. Actriţa nu a fost rănită grav şi a decis să nu depună plângere împotriva femeii care a accidentat-o.
În vârstă de 35 de ani, Reese Witherspoon este câştigătoarea premiului Oscar în 2006, graţie rolului June Carter Cash din filmul "Walk the Line - Povestea lui Johnny Cash". În 2008, actriţa a jucat alături de Vince Vaughn în comedia "De Crăciun nu stăm acasă!" şi şi-a împrumutat vocea unuia dintre personajele din filmul de animaţie "Monsters vs. Aliens". Totodată, ea este cunoscută pentru rolul din seria "Blonda de la Drept".
Robert Pattinson, în vârstă de 25 de ani, este cunoscut pentru rolul principal din seria de succes "Amurg" şi a putut fi văzut anul acesta pe marile ecrane în lungmetrajul "Apă pentru elefanţi/ Water For Elephants", alături de Reese Witherspoon.
Robert Pattinson i-a făcut cadou haine de sport reflectorizante actriţei Reese Witherspoon, cu care a jucat în filmul "Apă pentru elefanţi", după ce aceasta a fost acc