Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele BCE: Liderii politici trebuie să înveţe mai multe lecţii de criză

Publicat in Antena 3, duminică 16 octombrie 2011 ·

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat că a „auzit” mesajele manifestanţilor care au participat la seria de proteste din întreaga lume pe 15 octombrie şi a adăugat că este necesar ca liderii politici să înveţe mai multe lecţii de criză, conform Reuters.

La o zi după protestele din întreaga lume împotriva inechităţii economice, Trichet a arătat că criza l-a învăţat că sistemul financiar nu trebuie să rămână într-o stare atât de fragilă şi a cerut o reglementare mai dură.

„Este de datoria noastră să facem sistemul financiar mondial mult mai solid. Aşa interpretez parţial, mesajul acestei mişcări. De aceea, încă de la început, de la primele summit-uri G20, s-a spus că este necesar să consolidăm semnificativ reglmentările şi constrângerile impuse sectorului financiar”, a afirmat duminică, şeful Băncii Centrale Europene, într-un interviu difuzat pe postul de radio Europe1 şi televiziunea iTele.

Însă, oficialul a avertizat că autorităţile nu trebuie să meargă până la desfiinţarea băncilor, care finanţează trei sferturi din economie.

„Am parcurs jumătate din drum. .Am consolidat deja reglementarea băncilor comerciale. Avem încă mult de lucru, în principal la instituţiile nebancare”, a continuat oficialul.

Acesta a precizat că nu este în favoarea „deglobalizării”, însă a adăugat că „a auzit” un mesaj pentru consolidarea guvernanţei economice globale venit din parte protestatarilor antiglobalizare.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat că a „auzit” mesajele manifestanţilor care au participat la seria de proteste din întreaga lume pe 15 octombrie şi a adăugat că este necesar ca liderii politici să înveţe mai multe lecţii de criză, conform Reuters.

La o zi după protestele din întreaga lume împotriva inechităţii ec

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 2 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 52 minute
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

La USR se face schimbul de putere: Pe 28 iunie, îi voi preda mandatul noului preşedinte ales

Mediafax acum o ora
„Câteva lămuriri legate de paşii statutari/tehnici care urmează în USR. Astăzi (marţi - n.r.) voi convoca (1 - Preşedintele are atributul convocării Congresului partidului) Congresul USR pentru alegerea (Alegerea Biroului Naţional se face de către C

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand a luat foc şi cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Armand: Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AEP şi nesemnat de nimeni „UPDATE: La secţia nr. 144 PNL PSD avea 227 iar eu 193. Acum PSD are 227 şi eu doar 6 voturi. Au publicat un proces verbal incheiat greşit pe site-ul AE

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°