Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful ANOFM, arestat pentru luare de mită

Publicat in rfi, duminică 16 octombrie 2011 ·

Secretarul de stat Silviu Bian, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a fost reţinut, sâmbătă-noapte, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a primit în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă mită în valoare de 22.000 euro şi 19.000 lei. Banii provin de la funcţionarii structurilor judeţene ale Agenţiei, care sperau ca astfel să îşi menţină posturile, spun procurorii.

Silviu Bian a fost prins în flagrant sâmbătă în timp ce primea alţi 82.000 de lei.

”Şeful Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă încerca sa redirectioneze sume considerabile obţinute din fonduri europene şi destinate dezvoltării resurselor umane. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011”, mai informează DNA.

În mod similar, la data de 15 octombrie 2011, în acelaşi scop ca cel menţionat, inculpatul Bian Silviu a primit de la aceiaşi funcţionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 16 octombrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.

Secretarul de stat Silviu Bian, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a fost reţinut, sâmbătă-noapte, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a primit în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă mită în valoare de 22.000 euro

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°