Momentan, casa este în renovare, deasupra parterului odinioară şubrezit cu două camere aproape pline de igrasie se construieşte acum un etaj, cu toate utilităţile şi facilităţile unei case decente, astfel că toţi frăţiorii lui Edi să poată vea spaţiu şi confortul lor.
„Cosmin, fratele mijlociu, are grijă de bunul mers al lucrărilor de la casă, Marian a început clasa a treia, Roberta este încă la grădiniţă la clasa pregătitoare, este înscrisă la gimnastică şi pe lângă asta o iau şi cu mine în sala de dans, Vanessa este în grupa mică la grădiniţă, iar la Carla şi Loredana, „jucăriile noastre" nu există moment să nu stai lângă ele să nu râzi şi să nu te bine dispui. Important este că suntem sănătoşi la fel ca şi părinţii mei care se ocupă de creşterea lor şi de bunul mers al construcţiei", povesteşte Edi pentru cancan.ro.
Mai mult, imediat după concurs, partenerul Corinei Bud s-a reînscris la liceu, el renunţând acum câţiva ani la cursurile Liceului Tonitza din cauza faptului că trebuia să-şi întreţină familia şi frăţiorii, şi continuă să pictzeze lucrări cu care să-şi amenajeze noua locuinţă.
Eduard a păstrat legătura cu partenera lui de dans, Corina şi coregraful lor, Bogdan Boanţă, care l-au luat în echipa lor. „Corina şi Bogdan mă ajută şi mă sfătuiesc aşa cum o făceau şi în timpul competiţiei. În concerte mergem în aceeaşi formulă, am fost în Spania şi Polonia la concerte şi pe scene unde nici în public nu visam să fiu. Acum ne pregătim intens pentru videoclipul Corinei, „Munky funky", povesteşte fericit Edi.
Ajutat de un telespectator
Pe lângă premiul cel mare, Edi a primit ajutor şi din partea unui telespectator, care impresionat de talentul de stilist al lui Edi, l-a sprijinit pe acesta în pasiunea lui de a crea şi croi haine, iar viaţa lui s-a schimbat radical după show. „Cu ajutorul unui om bun care are încredere în talentul meu am re