Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul lui Silviu Bian este judecat pentru că a accidentat pe trecere un bătrân care a murit. Alin George Bian a obţinut de 9 ori decizii de prelungire a dreptului de a conduce

Publicat in Gandul, duminică 16 octombrie 2011 ·

Alin George Bian, fiul preşedintelui ANOFM, Silviu Bian, care a fost reţinut, sâmbătă, de DNA, pentru luare de mită, este judecat de peste un an pentru vătămare corporală din culpă, după ce a accidentat grav un bătrân pe o trecere de pietoni din Alba Iulia, victima decedând ulterior.

Potrivit portalului instanţelor de judecată din România, Alin George Bian a fost trimis în judecată în 12 iulie 2010 pentru vătămare corporală din culpă, iar la următorul termen, din 1 noiembrie 2011, trebuie să fie adus în faţa instanţei cu mandat de aducere deoarece a lipsit la ultimele termene de judecată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2008 Alin George Bian, fiul preşedintelui ANOFM, Silviu Bian, a fost implicat într-un accident de circulaţie în Alba Iulia.

Tânărul, care la acea dată avea numai 18 ani şi îşi luase recent permisul de conducere, conducea un autoturism BMW şi nu a acordat prioritate unui bărbat în vârstă de 62 de ani care traversa strada pe trecerea de pietoni, accidentându-l grav.

În urma impactului, victima, Ioan Man, a suferit "fractură parietală dreaptă şi fractură deschisă gambă dreapta", iar potrivit medicilor legişti necesita 55 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

După aproximativ două luni de la producera accidentului, bărbatul a murit la spital.

Potrivit sursei citate, în primă fază părţile s-au împăcat, iar victima Ioan Man a retras plângerea depusă împotriva fiului preşedintelui ANOFM, astfel încât organele judiciare au dispus neînceperea urmăririi penale.

Soţia bărbatului accidentat de Alin George Bian lucrează ca femeie de serviciu la Consiliul Judeţean Alba, iar colegii acesteia au declarat pentru MEDIAFAX, sub protecţia anonimatului, că aceasta ar fi fost ame

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°