Îmi pare rău de Şerban Huidu, ştiu, se află în necaz, dar trebuie să accepte un adevăr dureros: a omorât trei oameni şi a nenorocit tot atâtea familii. Şi asta, la nici un an de la momentul când s-a nenorocit pe el însuşi.

„Cârcotaşul-şef" nu poate invoca ghinionul. Simpatic pe micul ecran, el este de-a dreptul iresponsabil în societate. Beţia vitezei şi uşurinţa cu care încalcă regulile sunt ingredientele unei bombe care din când în când mai şi explodează.

Când a intrat cu capul în brad, pe o pârtie austriacă, toată ţara a fost alături de el. Mesajele de solidaritate au curs din toate părţile. Dar şi acolo a funcţionat aceeaşi inconştienţă a „cârcotaşului". Pe pârtia din Austria schiau sute de turişti, însă unul singur a ajuns în comă la spital: Şerban Huidu. De ce? Pentru că a fost singurul care a crezut că poate zbura pe schiuri cu viteza avionului fără să păţească nimic. Viaţa l-a adus la realitate, dar mai întâi l-a purtat prin anticamera morţii.

Putea să moară, dar a supravieţuit. N-a învăţat însă nimic din încercarea prin care trecuse. A continuat să se joace cu focul, la graniţa dintre viaţă şi moarte. De data asta, nu mai era vorba doar de viaţa lui. Şi-a pus în pericol colegii de trafic, dar şi propria familie. Soţia şi cei doi copii au avut încredere în el, iar el i-a dus pe contrasens, într-o curbă periculoasă. Le-a oferit spectacolul înfiorător al ciocnirii cu o maşină care venea din faţă.

Un singur lucru a salvat familia Huidu de la carnaj: calitatea maşinii. Dar pasagerii autoturismului tamponat n-au avut aceeaşi şansă. Probabil că n-au avut zeci de mii de euro pentru a-şi lua un bolid precum cel al lui Şerban Huidu. S-au mulţumit cu un Logan de-al nostru. Maşină bună, dar care nu are calităţi de tanc. E construită pentru a circula pe şosele, nu pentru a te ciocni de monştri pe patru roţi.

Era inevitabil