UPDATE Vânzătoarea unui chioşc a anunţat crima oribilă din Bucureşti, după ce bărbatul i s-a confesat
Bătrânul din Bucureşti care şi-a ucis, sâmbătă seara, soţia şi pe prietena acesteia, o vecină din bloc, a mers după abominabila faptă la un magazin, unde i s-a confesat vânzătoarei, aceasta apelând ulterior Poliţia.
Sâmbătă, în jurul orei 19.30, poliţişti ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, au fost sesizaţi prin dispeceratul 112, cu privire la faptul că în strada Cuţitul de Argint, din sectorul 4 al Capitalei, se află decedate în locuinţă două femei.
La locul faptei s-a deplasat o echipă formată dintr-un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ofiţeri ai Serviciului Omoruri şi Serviciului Criminalistic din cadrul Poliţiei Capitalei şi un medic legist din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici".
Cadavrele au fost ridicate şi transportate la INML pentru efectuarea necropsiilor.
Duminică, Poliţia Capitalei informează că, în urma cercetărilor efectuate au fost identificate cele doua victime ca fiind Maria T. (82 de ani) şi Ioana I. (59 de ani), soţia criminalului, ambele domiciliate in Bucureşti.
Un bătrân a fost reţinut, sâmbătă seara, pentru uciderea soţiei sale şi a prietenei acesteia, Parchetul Tribunalului Bucureşti urmând să propună unui judecător arestarea acestuia, informează surse judiciare.
Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, le-a înjunghiat pe cele două femei, într-un apartament din sectorul 4 al Capitalei.
Poliţiştii Secţiei 14, împreună cu un procuror, au prelevat probe şi au făcut audieri în acest caz.
UPDATE Vânzătoarea unui chioşc a anunţat crima oribilă din Bucureşti, după ce bărbatul i s-a confesat
Bătrânul din Bucureşti care şi-a ucis, sâmbătă seara, soţia şi pe prietena acesteia, o vecină din bloc, a mers după abominabil