Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabără: Agricultura trebuie sprijinită de stat şi în următorii 2-3 ani

Publicat in Gandul, duminică 16 octombrie 2011 ·

Agricultura trebuie sprijinită de stat şi în urmatorii ani pentru că poate atenua orice fel de criză care ar apărea la nivel naţional şi internaţional, a declarat duminică într-o conferinţă ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, informează Mediafax.

"Pe agricultură ar trebui să facem front comun, indiferent de culoarea politică. Agricultura nu primeşte mulţi bani. Abia în ultimii ani am reuşit să ne aşezăm pe o finanţare corectă a sistemului agricol. Cel puţin 2-3 ani va trebui să se mai ducă bani spre agricultură din bugetul naţional", a spus Tabără.

România a obţinut în acest an producţii forte bune la grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă.

Tabără s-a declarat mulţumit de nivelul de absorbţie a fondurilor europene în agricultură şi a afirmat ca dacă toate celalalte sectoare ar avea o absorbţie similară, România nu ar avea probleme.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunţat că în perioada 2007-2011 a plătit către agricultori, din fonduri europene, aproximativ 3,7 miliarde de euro.

Ministrul a mai spus că România va primit în perioada 2014-2020, din fonduri europene, circa 3 miliarde de euro în plus faţă de suma alocată pentru 2007-2013.

Agricultura are o pondere în PIB de 6-7%.

Agricultura trebuie sprijinită de stat şi în urmatorii ani pentru că poate atenua orice fel de criză care ar apărea la nivel naţional şi internaţional, a declarat duminică într-o conferinţă ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, informează Mediafax.

"Pe agricultură ar trebui să facem front comun, indiferent de culoarea politică. Agricultura nu primeşte mulţi bani. Abia în ultimii ani am reuşit să ne aşezăm pe o finanţare corectă a sistemului agricol. Cel puţin 2-3 ani va trebui să se mai ducă bani spre agricultură din bugetul naţional", a spus Tabără.

Rom

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că prietenia sa cu Musk s-a terminat. Președintele îl avertizează să nu finanțeze opoziția democrată

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a ameninţat sâmbătă, într-un interviu telefonic pentru NBC News, pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu „consecinţe serioase” dacă finanţează politicieni democraţi care candidează împotriva republicanil

Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel

HotNews acum 5 ore
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente „sensibile” despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programulu

O maşină a intrat într-un grup de oameni în oraşul german Passau

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost arestat sâmbătă în oraşul Passau, în sudul Germaniei, după ce a pătruns cu maşina într-un grup de persoane în care se aflau inclusiv soţia şi fiica sa, incident despre care poliţia nu exclude posibilitatea să

Coco Gauff a câștigat în premieră Roland Garros

Gandul acum 2 ore
Coco Gauff a câștigat în premieră Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-2, 6-4, pe Arina Sablaneka, după o finală de 2 ore și 28 de minute. E al doilea trofeu de Grand Slam din cariera lui Coco Gauff, după US Open 2023, unde

România, înfrângere cu Austria, în preliminariile Campionatului Mondial 2026

Ziua Constanta acum 16 minute
Echipa națională de fotbal a României a înregistrat a doua înfrângere din trei meciuri în grupa H a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2026, în meciul din deplasare cu Austria. Găzduită, sâmbătă, 7 iunie 2025, de stadionul Ernst Happel din

Cutremur de 5,3 în nordul Greciei, aproape de Muntele Athos

HotNews acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs sâmbătă în nordul Greciei, în apropiere de Muntele Athos, un loc important pentru religia ortodoxă, în care se află numeroase mănăstiri, a anunțat Institutul de Geodinamică din Atena, transmite AFP. Seismul

Starea de alertă a fost prelungită la Praid cu încă 30 de zile. Când ar putea fi realizată devierea pârâului Corund

HotNews acum 2 ore
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund, prefectura Harghita afirmând că prelungirea este de 30 de zile, începând cu 7 iunie, informează A

201 de persoane au avut nevoie de îngrijiri MEDICALE la cel mai mare pelerinaj de Rusaliile catolice, de la Șumuleul Ciuc

Gandul acum o ora
Cel mai mare pelerinaj de Rusaliile catolice a avut parte și de incidente. De-a lungul desfășurării evenimentului, 201 de credincioși au avut nevoie de asistență medicală din partea personalul de pe Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, cât și

VIDEO Doi copii au ajuns la spital, după ce tavanul unui loc de joacă s-a prăbuşit peste ei, în Botoșani

HotNews acum 8 ore
Incidentul a avut loc sâmbătă, iar în momentul prăbuşirii tavanului fals în interior se aflau 13 copii, anunță ISU Botoșani. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a

Cadoul inedit al lui Emmanuel Macron pentru Albert de Monaco: un munte subacvatic a primit numele prinţului / Acesta este un „relief subacvatic major” situat în Oceanul Indian

G4Media acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a oferit, sâmbătă, prinţului de Monaco un cadou neobişnuit cu ocazia vizitei sale de stat în principat: numirea unui munte subacvatic Albert al II-lea, relatează News.ro, care citează AFP. Urmărește cele mai no

Vremea

București
acum

22°
dum.

16°/31°
lun.

19°/30°
mar.

19°/27°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/32°
lun.

17°/25°
mar.

17°/24°
mie.

15°/27°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/26°
lun.

18°/25°
mar.

19°/22°
mie.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

16°/31°
lun.

14°/23°
mar.

12°/24°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

14°/25°
mar.

12°/25°
mie.

18°/29°