Doi oameni ucişi pe loc şi un al treilea ajuns la spital cu multiple leziuni interne şi şanse minime de supravieţuire - acesta este bilanţul accidentului rutier provocat duminică la amiază de realizatorul de televiziune Şerban Huidu în localitatea Timişu de Sus de pe DN1.
Huidu circula dinspre Predeal spre Braşov, în condiţii de lapoviţă şi carosabil ud, la volanul unui autoturism de teren Marcedes M Klasse, cu numărul B 111 LOL, în care se mai aflau soţia sa, pe scaunul din drepta, iar pe bancheta din spate - cei doi copii ai lor, fiecare în câte un scaun prins în centuri de siguranţă, şi bona acestora.
Primele cercetări arată că, într-o curbă uşoară la dreapta, semnalizată corespunzător şi cu restricţie de viteză, Şerban Huidu a "tăiat" linia continuă de pe mijlocul şoselei şi a intrat pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu o Dacia Logan, condusă regulamentar de Balogh Lungu Ştefan, 65 ani. În urma impactului violent, Loganul a fost aruncat în afara carosabilului, şoferul şi femeia aflată pe scaunul din dreapta acestuia, Drăghici Magda, 54 ani, murind pe loc.
Cel de-al treilea pasager, Garbiş Ion, 58 ani, a fost transportat în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, cu multiple leziuni interne şi cu şanse minime de supravieţuire, potrivit medicilor care l-au operat timp de aproape 3 ore.
Şeban Huidu a suferit doar câteva contuzii minore. De asemenea, el a fost verificat şi cu alcooltesterul, care a stabilit că nu consumase alcool, ulterior fiindu-i prelevate şi probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Soţia lui Şerban Huidu a fost diagnosticată cu o entorsă la un picior, câteva escoriaţii faciale, două coaste fisurate şi o contuzie toracică. Bona a suferit mai multe contuzii craniene şi toracice. Cei doi copii ai soţilor Huidu au scăpat fără răni.
Potrivit primelor constatări ale poliţiştilor de la Poliţ