Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Israelul dezvăluie numele deţinuţilor palestinieni ce vor fi eliberaţi

Publicat in rfi, duminică 16 octombrie 2011 ·

Tel Avivul a publicat duminică lista primului grup de 477 de deţinuţi palestinieni care urmează să fie eliberaţi marţi, în schimbul eliberării militarului israelian Gilad Shalit, ca urmare a unui acord cu Hamas. Pe lista întocmită de Ministerul Justiţiei şi publicată pe site-ul Administraţiei Penitenciare figurează numele a 27 de femei. Potrivit calendarului prevăzut de acordul între Israel şi Hamas, schimbul de deţinuţi urmează să aibă loc marţi. Un al doilea grup de 550 de deţinuţi palestinieni urmează să fie eliberat în două luni.

Această postare va permite unor persoane sau organizaţii să prezinte apeluri în faţa Curţii Supreme israeliene împotriva eliberărilor. În trecut, înalta instanţă judiciară nu a pus niciodată în discuţie un acord privind schimbul de deţinuţi încheiat de Guvern.

Postul public de radio a precizat că, dintre cei 477 de deţinuţi care vor fi eliberaţi, 292 sunt originari din Cisiordania, 130 din Fâşia Gaza, 46 din Ierusalimul de Est, şase sunt arabi israelieni, unul este originar din Platoul Golan, iar doi sunt cetăţeni străini.

Preşedintele israelian Shimon Peres a primit sâmbătă seara dosarele unor deţinuţi palestinieni, cărora trebuie să le acorde graţierea în cadrul acordului de schimb de deţinuţi.

Noam Shalit, tatăl sergentului israelian, a atras atenţia împotriva oricărei sărbătoriri premature, subliniind că "nu s-a terminat până nu s-a terminat".

Apropiaţii îl aşteaptă pe soldatul în vârstă de 25 de ani, care are şi naţionalitate franceză, în casa familiei din nordul Israelului.

Ministerul Apărării a precizat că Gilad Shalit va fi recunoscut în mod automat ca suferind de stres posttraumatic.

Tel Avivul a publicat duminică lista primului grup de 477 de deţinuţi palestinieni care urmează să fie eliberaţi marţi, în schimbul eliberării militarului israelian Gilad Shalit

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 55 minute
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 2 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 3 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 4 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 2 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

10°
dum.

9°/17°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/12°
lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
Timisoara
acum

dum.

6°/17°
lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°