Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Preda despre flagrantul de 80.000 de Lei: PDL Alba, aservită unor inşi vicleni

Publicat in Adevarul, duminică 16 octombrie 2011 ·

Eurodeputatul PDL Cristian Preda a scris, duminică, pe blog, că statutul PDL n-ar trebui să ofere prezumţia de nevinovăţie membrilor care au probleme cu justiţia.

Cristi Preda a spus că şeful ANOF, Silviu Bian, prins în flagrant în timp ce primea mită 80.000 de lei, ar trebui suspendat automat din partid, dar nu se va întâmpla asta pentru că "nici statutul nu o îngăduie, nici organizaţia din care provine nu e dispusă să acţioneze cu promptitudine".

Preda spune că Silviu Bian, în acelaşi timp vicepreşedinte al PDL Alba, va fi dat afară din partid "în cel mai bun caz", la o eventuală trimitere a sa în judecată. "Organizaţia e aservită interesului unor inşi vicleni, care au pervertit sensul prezumţiei de nevinovăţie",a spus Preda.

El a fost completat de vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu, care a spus că este "total de acord" cu ceea ce a spus Preda despre "chestiunea pervertirii principiului prezumţiei de nevinovăţie".

"Prezumţia de nevinovăţire se aplică în sălile de Tribunal şi în relaţiile cetăţenilor cu justiţia. În interiorul unui partid trebuie să acţioneze alte reguli, şi anume când se constată că se aduce un deficit de credibilitate atunci să se reacţioneze în legătură cu acest lucru", a spus Voinescu

Şeful Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, după ce sâmbătă a fost prins în flagrant primind mită 80.000 de lei de la subalterni. Flagrantul s-a realizat sâmbătă la Braşov, unde şeful ANOFM s-ar fi deplasat special pentru a primi banii de la mai mulţi subalterni care doreau să-şi păstreze funcţiile.

PDL Alba: "Este vorba de prezumţia de nevinovăţie"

Şeful Departamentului de Comunicare din PDL Alba, Mihai Babiţchi, a declarat că organizaţia va discuta joi cazul lui Bian.

"Nu am făcut afirmaţia că PDL Alba se dezice de Silviu Bian. Est

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 3 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Cine este noul primar general al municipiului București, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan va prelua, luni, 26 mai, mandatul de președinte al României, iar în mod automat funcția de primar al Capitalei a rămas vacantă. În locul candidatului independent la președinție, va asigura interimatul, până la organizarea unor noi aleger

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 7 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 5 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 6 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 2 ore
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Vladimir Putin a decis crearea unei zone-tampon de-a lungul graniței dintre Rusia și Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că forțele armate ruse au ca sarcină crearea unei zone-tampon de securitate de-a lungul frontierei cu Ucraina, relatează Kommersant și TASS.

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 9 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Nicușor Dan: „Vrem să continuăm relaţia foarte bună pe care o avem cu statul evreu”

Gandul acum 4 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat azi, că datoria sa este aceea de a respecta toate tratatele convenite de România, menționând și că țara noastră dorește să continue relația „foarte bună” cu Israelul, potrivit Agerpres. Nicușor Dan a fost î

Câștigătorul Eurovision 2025 vrea excluderea unei țări la ediția de anul viitor

HotNews acum 2 ore
Cântărețul austriac JJ, care a câștigat concursul muzical Eurovision 2025, a lansat un apel, într-un interviu publicat joi, pentru excluderea Israelului, din cauza războiului din Fâșia Gaza, de la ediția de anul viitor a competiției, care va avea lo

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

16°
vin.

15°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
lun.

10°/17°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°
lun.

8°/19°