Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violenţe şi arestări de Ziua Indignaţilor

Publicat in Adevarul, duminică 16 octombrie 2011 ·

70 de persoane au fost rănite la Roma în cursul ciocnirilor dintre poliţie şi demonstranţii împotriva capitalismului. În SUA au fost făcute zeci de arestări.

Din Europa până în SUA, America de Sud şi Australia, prima zi mondială a „indignaţilor" a reunit sâmbătă zeci de mii de persoane. Sub sloganurile „Popoarelor din lume, ridicaţi-vă" sau „Ieşi în stradă, creează o nouă lume", „indignaţii" au făcut apel la manifestaţii în 951 de oraşe din 82 de ţări, potrivit site-ului 15october.net, locul virtual de întâlnire al protestatarilor faţă de precaritatea legată de criză şi puterea finanţelor. Peste 70 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav, în cursul violenţelor înregistrate la Roma, între tinerii scăptaţi de sub control şi forţele de ordine.

Incidentele au izbucnit încă de la începutul manifestaţiei, la care au participat zeci de mii de persoane, în centrul capitalei italiene. O anexă a Ministerului Apărării din Roma a fost incendiată, iar grupuri mici de persoane au spart vitrinele a două bănci, cu ajutorul unor panouri de circulaţie, după care ­s-au amestecat printre manifestanţi. Alte persoane au incendiat maşini şi au pătruns într-o clădire oficială din apropiere de Colosseum, unde au aruncat fumigene, în timp ce zeci de mii de persoane continuau să manifesteze paşnic.

Trei răniţi în stare gravă

Către seară, forţele de ordine au lansat asaltul în faţa basilicii San Giovanni din Laterano cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în timp ce sute de persoane mascate cu fulare negre lansau fumigene, cocktailuri Molotov şi sticle împotriva poliţiştilor. Manifestanţii paşnici părăseau piaţa cu mâinile ridicate, pentru a nu fi confundaţi cu persoanele violente. Potrivit unui bilanţ realizat de agenţia ANSA, 25 de persoane au fost tratate ­într-un „spital de campanie" instalat de serviciile de intervenţie în apropierea basilic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum 45 minute
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 10 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 27 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 37 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum o ora
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°